Fostul ministru ucrainean al Energiei, pus sub acuzare pentru spălare de bani. Cum funcționa schema grupării infracționale

0
Publicat:

Fostul ministru ucrainean al Energiei, Gherman Galușcenko, a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat, în cadrul celui mai amplu scandal de corupție din țară, a anunțat pe 16 februarie National Anti-Corruption Bureau of Ukraine (NABU).

Galușcenko a fost pus sub acuzare FOTO X

Acuzațiile împotriva lui Galușcenko vin la câteva luni după ce Ucraina a fost zguduită de cea mai mare anchetă de corupție din timpul președinției lui Volodimir Zelenski. Cu o zi înainte, pe 15 februarie, fostul oficial a fost reținut în timp ce încerca să părăsească Ucraina.

Galușcenko este investigat de NABU într-un dosar ce vizează compania de stat din domeniul energiei nucleare Energoatom. Alte opt persoane au fost inculpate, iar Timur Mindich, un apropiat al lui Zelenski, este considerat presupusul coordonator al rețelei.

Galușcenko a ocupat funcția de ministru al Energiei în perioada 2021–2025, iar în iulie 2025 a fost numit ministru al Justiției. A fost demis din această funcție în noiembrie, pe fondul scandalului de corupție. În aceeași zi a fost revocat și ministrul Energiei, Svitlana Hrynchuk, care ar fi, la rândul ei, implicată în dosar.

În cadrul anchetei, NABU colaborează cu autorități din 15 țări, potrivit Kyiv Independent.

Cum funcționa schema fostului ministru

Potrivit procurorilor anticorupție, membrii grupării infracționale destructurate în noiembrie au inițiat, în februarie 2021, înregistrarea unui fond pe insula Anguilla. Fondul ar fi urmărit să atragă aproximativ 100 de milioane de dolari sub formă de „investiții”, printre „investitori” numărându-se și familia lui Halushchenko.

Fondul era condus de un asociat vechi al grupării, cetățean al Seychelles și Saint Kitts și Nevis, care ar fi furnizat servicii de spălare de bani.

Pentru a ascunde implicarea lui Galușcenko, ar fi fost înființate două companii în Insulele Marshall, conectate la un trust din Saint Kitts și Nevis, având ca beneficiari fosta soție și cei patru copii ai acestuia, susține NABU.

Anchetatorii afirmă că aceste companii au devenit „investitori” în fond, în timp ce gruparea ar fi transferat bani în conturile fondului deschise la trei bănci elvețiene, în interesul lui Galușcenko.

Conform NABU, în perioada în care Galușcenko era ministru al Energiei, peste 112 milioane de dolari ar fi fost direcționați prin Ihor Mironiuk, fost consilier al acestuia și suspect în dosar.

Milioane de dolari transferați familiei fostului ministru

Peste 7,4 milioane de dolari ar fi fost transferați în conturile fondului controlat de familia lui Galușcenko. De asemenea, peste 1,3 milioane de franci elvețieni (aproximativ 1,6 milioane de dolari) și 2,4 milioane de euro (circa 2,8 milioane de dolari) ar fi fost retrase în numerar și trimise direct familiei sale în Elveția, potrivit anchetatorilor.

O parte din fonduri ar fi fost folosită pentru educația copiilor lui Galușcenko la instituții de elită din Elveția și depusă în conturile fostei soții. Restul sumelor ar fi fost plasat în depozite bancare, „generând venituri suplimentare pentru uzul personal al familiei”, potrivit NABU.

Galușcenko nu a comentat deocamdată acuzațiile care i se aduc. Dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare.

În noiembrie, NABU a efectuat percheziții în locații asociate lui Galușcenko și l-a audiat în cadrul anchetei privind Energoatom.

Galușcenko, identificat uneori drept „ministrul energiei” și alteori prin numele de cod „Profesorul” sau „Sigismund”, apare în înregistrări audio publicate de NABU. În aceste interceptări, suspecții Mironiuk și Dmytro Basov par să împartă comisioane ilegale între ei și Galușcenko.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare