Europa și NATO: o alianță în derivă pe timp de furtună
0În timp ce administrația Trump își mută atenția strategică spre China, guvernele europene se joacă periculos cu timpul împrumutat. La summitul NATO de săptămâna viitoare de la Haga, liderii europeni se pregătesc să semneze un nou pact transatlantic — unul de fațadă, în care promisiunea de a aloca 5% din PIB pentru apărare este făcută mai degrabă pentru a liniști capriciile lui Donald Trump decât dintr-un angajament sincer, scrie The Guardian.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, joacă rolul dirijorului într-o orchestră tensionată, încercând să evite dezacordurile pe teme esențiale: războiul Rusiei în Ucraina, comerțul transatlantic, valorile democratice și instabilitatea din Orientul Mijlociu. Miza? Ca summitul să nu devină un nou moment de ruptură, ci mai degrabă un exercițiu de menținere a aparențelor.
Rutte încearcă să obțină o declarație comună cât mai scurtă și fără „surprize” — fără planuri ambițioase, fără promisiuni ferme. Doar o promisiune vagă: până în 2032, țările membre ar urma să aloce 3,5% din PIB pentru cheltuieli militare de bază, iar 1,5% pentru sprijin indirect — Ucraina, infrastructură, securitate cibernetică. În realitate, doar țările nordice, baltice și Polonia se apropie de aceste ținte. Franța, Italia, Spania, chiar și Marea Britanie, se confruntă cu constrângeri bugetare și politice interne care fac aceste angajamente improbabile.
Nici despre aderarea Ucrainei și Georgiei la NATO nu se va vorbi prea mult, deși în 2023 administrația Biden declara că drumul Ucrainei spre Alianță este „ireversibil”. Trump a tras frâna de mână, iar liderii europeni — conștienți de fragilitatea momentului — aleg tăcerea în locul confruntării. Chiar și președintele Zelenski, care va fi prezent la Haga, înțelege că o ruptură deschisă în acest moment nu ajută pe nimeni.
De altfel, vechiul dicton atribuit primului secretar general NATO, Hastings Ismay — „să-i ținem pe americani înăuntru, pe ruși afară și pe germani jos” — e rescris pentru vremurile noastre. Acum, europenii vor să țină americanii aproape, rușii departe, germanii sus — în calitate de contributori majori — și, poate, chinezii sub control.
Dar speranțele că Trump ar putea accepta noi sancțiuni contra Rusiei sau că va relansa sprijinul militar pentru Ucraina sunt firave. Europa, cu propriile sale stocuri epuizate, trebuie să se mobilizeze industrial dacă vrea să mențină sprijinul pentru Kiev. Cursa e contra cronometru.
În 2018, summitul NATO a fost un spectacol tensionat, cu Trump acuzând-o pe Angela Merkel de dependență de gazul rusesc și de bugete de apărare „jenante”. Rutte încearcă acum să evite o reeditare. Europenii vor un acord nescris: vor crește cheltuielile, vor trimite trupe pe flancul estic, dar au nevoie ca americanii să nu plece brusc, mai ales cu mijloacele vitale — apărare antiaeriană, sateliți, comenzi strategice, transport aerian.
Toată această reechilibrare a sarcinilor ar avea nevoie de o tranziție lentă, de 5-10 ani, nu de mesaje explozive pe Truth Social. Iar europenii speră, pe lângă tot acest efort militar, că Trump ar putea renunța la conflictele comerciale cu UE și Canada, dacă tot li se cere să bage adânc mâna în buzunar pentru apărare.
Summitul de la Haga nu va redefini NATO. Dar va spune multe despre cât de fragile sunt legăturile transatlantice în pragul unei lumi care se reconstruiește cu fiecare criză.