Comisia Europeană: Clasa politică din România nu dovedeşte un angajament puternic în reforma justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a primit astăzi un raport intermediar pozitiv pe justiţie care apreciază multe din schimbările legislative, dar care arată că, cea mai mare îngrijorare vine dinspre clasa politică. Nici conducerea sistemului judiciar nu este foarte determinată, au mai remarcat experţii europeni.

"Raportul subliniază că România nu a făcut dovada unui angajament politic suficient în domeniul reformei. În plus, în câteva rânduri, conducerea sistemului judiciar a părut că nu dorește să coopereze și să își asume această responsabilitate, în beneficul procesului de reformă", se arată în caracterizarea general a raportului preliminar prezentat de Comisia Europeană (CE) astăzi, la Bruxelles.

Citeşte pe Adevărul Europa: Cum văd experţii europenii operaţiunile anti-corupţie de la vămile din România

Votul Parlamentului României care nu a permis o anchetă tehnică în dosarul care o viza pe Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului şi cel în cazul deputatului Dan Păsat au fost sancţionate în raport.

"Parlamentul a împiedicat investigațiile cu privire la acuzațiile de corupție aduse unui fost ministru și a votat împotriva percheziționării unui computer și a unei arestări dispusă de procuratură, în contextul altor două investigații aflate în desfășurare cu privire la cazuri de corupție la nivel înalt", se arată în documentul citat.

Au fost însă remarcate deciziile de trimitere în judecată în alte cazuri considerate importante. DNA a trimis în judecată "un număr semnificativ de persoane", apreciază CE, inclusiv un membru al Parlamentului European (n.n. Gigi Becali), trei foşti miniştri (n.n. Tudor Chiuariu - fost ministru al Justiţiei, Victor Babiuc, fost ministru al Apărării şi Zolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor), doi foşti secretari generali şi câţiva magistraţi.

Înainte de următoarea evaluare anuală a progreselor înregistrate, pe care Comisia o va prezenta în vara acestui an, raportul de astăzi conține o actualizare tehnică a evoluțiilor semnificative realizate începând din iulie 2010.

Documentul se axează pe răspunsul României la recomandările Comisiei incluse în ultimul raport. El nu conține o evaluare completă a progreselor realizate.

De ce este România sub monitorizarea UE

La data aderării României, 1 ianuarie 2007, persistau unele deficiențe în domeniul reformei judiciare și al luptei împotriva corupției, care ar fi putut obstrucționa punerea în aplicare eficientă a legislației, a politicilor și a programelor Uniunii Europene și să-i împiedice pe cetățenii României să beneficieze pe deplin drepturile lor în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene.

În cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV), Comisia și-a asumat obligația de a sprijini România pentru remedierea acestor deficiențe și, de asemenea, de a verifica periodic progresele înregistrate în raport cu patru obiective de referință stabilite în acest scop.

Aceste obiective de referință sunt interconectate și trebuie să fie avute în vedere împreună, ca parte a unei ample reforme a sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției, pentru care este necesar un angajament politic pe termen lung.

Citeşte şi cum apreciază unii europarlamentari aplicarea monitorizării pe justiţie în cazul României

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort