Cifrele care arată modul costisitor în care poartă Rusia războiul. Pierderi uriașe pe câmpul de luptă în 2025
0Statistici coroborate din mai multe surse evidențiază modalitatea costisitoare în care Rusia poartă războiul, precum și impactul sângeros al războiului cu drone pe care forțele ucrainene îl duc împotriva rușilor, relatează Politico.
Rusia a pierdut 281.550 de soldați în primele opt luni ale acestui an, potrivit unui document obținut de serviciile de informații ucrainene și făcut public pe 6 octombrie.
Acesta arată o rată ridicată de pierderi, contra unor câștiguri teritoriale modeste. Potrivit statisticilor scurse, în perioada menționată, 86.744 de ruși au fost uciși, 33.966 sunt dați dispăruți, 158.529 au fost răniți, iar 2.311 capturați.
Portalul rus Mediazona, care împreună cu BBC derulează un proiect de identificare a soldaților ruși uciși în luptă (confirmând moartea a peste 134.000 de soldați de când a început războiul), s-a arătat sceptic cu privire la cel puțin o parte dintre cifre.
Astfel, Mediazona a obiectat față de un număr considerat supraestimat în documentul scurs: cei peste 5000 de ruși care ar fi fost uciși pe frontul de-a lungului râului Nipru. Potrivit armatei ucrainene, o parte din acele forțe au fost redistribuite în estul Ucrainei, unde au avut loc cele mai sângeroase lupte de anul acesta.
În plus, grupul de analiză din surse deschise Frontelligence Insight a explicat pentru POLITICO că documentul obținut de spionajul ucrainean conține date apropiate de realitate și corespunde estimărilor proprii.
„Cifrele pe care le aveam la momentul respectiv se aliniază îndeaproape celor din document, ceea ce sugerează că cifrele se încadrează în intervalul așteptat”, se arată în comunicat.
Alte grupuri de analiză care monitorizează evoluția războiului confirmă această evaluare.
„Din pricina lipsei unui sistem normal de evacuare a răniților de pe câmpul de luptă, există doar 1,3 soldați răniți la unul mort. Acest aspect semnalează un nivel scăzut de supraviețuire a răniților, care sunt slab instruiți în medicina tactică și sunt de obicei abandonați și nu primesc ajutor”, se arată în raport. Acesta a fost elaborat de linia telefonică de informații militare ucrainene „Vreau să trăiesc”, destinată trupelor ruse dispuse să se predea, și vine în completarea datelor rusești.
În alte războaie, raportul dintre morți și răniți este aproximativ de 1 mort la 3 răniți, ceea ce reflectă faptul că Rusia nu își salvează soldații.
Rusia pierde în medie 1.000 de soldați pe zi
Per total, pierderile rusești sunt estimate la peste un milion de morți, răniți și dispăruți, de când Kremlinul a lansat invazia la scară largă a Ucrainei în februarie 2022, a raportat Statul Major General ucrainean. Acesta estimează că Rusia pierde aproximativ 1.000 de soldați pe zi.
În februarie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că Ucraina a avut pierderi de 46.000 de soldați uciși de la începutul războiului, în timp ce 390.000 au fost răniți.
O explicație ține de natura războiului: cei aflați în defensivă suferă de regulă pierderi de mai mică amploare. Pe de altă parte, cifrele arată și că Ucraina a depus mai mari eforturi pentru a salva și trata soldații răniți.
„În ceea ce privește pierderile... victimele rusești sunt de trei ori mai mari decât ale noastre”, declara Zelenski în august.
Avans lent, pe mai multe fronturi
Un aspect ce explică cifrele este și faptul că Rusia face presiuni în mai multe direcții ale frontului. Este o strategie menită să solicite apărarea ucraineană, care a fost nevoită să trimită trupe oricum inferioare numeric pe un front lărgit.
„Anul acesta, linia frontului s-a extins cu aproximativ 200 de kilometri. În plus, mai sunt încă 2.400 de kilometri unde nu există operațiuni de luptă, dar trebuie să ne menținem și trupele acolo”, declara generalul Oleksandr Sîrski, comandantul suprem al armatei Ucrainei, jurnaliștilor la Kiev, la sfârșitul lunii septembrie.
„În ceea ce privește situația generală de pe front, aceasta rămâne dificilă. Inamicul continuă să avanseze pe direcțiile principale, în special Pokrovsk și Dobropillia. În alte direcții, situația e caracterizată de operațiuni de luptă de intensitate redusă. În general, situația este sub controlul nostru”, a subliniat el.
Probleme de recrutare și pentru Rusia
În Ucraina, anunțurile de recrutare au inundat străzile și presa, și chiar telefoanele mobile ale cetățenilor.
Dar și Rusia începe să aibă probleme. Unele regiuni plătesc recruților un bonus la înrolare de până la 2,5 milioane de ruble (26.000 de euro), dar, mai recent, relatările despre rata ridicată a mortalității și condițiile de pe câmpul de luptă fac recrutarea mai puțin atractivă decât până acum.
Potrivit estimărilor Institutului pentru Studierea Războiului, Rusia recrutează în medie 31.600 de soldați pe lună, dar suferă în medie 35.193 de pierderi pe lună.
„Forțele rusești par să aibă capacitatea și disponibilitatea să mențină aceste rate ale victimelor, în ciuda progreselor tactice limitate”, au concluzionat analiștii.
În căutare de noi recruți, Rusia vânează soldați de pe alte meleaguri
Eforturile tot mai intense de recrutare în Africa și Orientul Mijlociu sunt o altă dovadă că Rusiei îi este tot mai dificil să recruteze noi soldați în țară. În acest sens, Frontelligence Insight a obținut mii de documente cu date personale ale cetățenilor africani și din Orientul Mijlociu care luptă pentru Rusia în Ucraina, observând o creștere semnificativă a recrutărilor.
„Spre exemplu, un set de date din 1.045 de înregistrări arată că între 2023 și 2024, 394 de cetățeni din Africa și Orientul Mijlociu au semnat contracte cu Ministerul rus al Apărării, în vreme ce doar în prima jumătate a anului 2025 au fost înregistrate 651 de contracte - aproape dublu față de ritmul anterior”, a declarat Frontelligence Insight.
Eforturile Rusiei de recrutare peste hotare s-au concentrat asupra țărilor defavorizate din punct de vedere economic. Recruții sunt adesea ademeniți cu oferte financiare ce le pot schimba viața, uneori echivalentul a aproape un deceniu de salarii medii în țările lor, precum și cu promisiuni (adesea false) privind roluri non-combatante, cum ar fi lucrul în bucătarii, a declarat grupul.
Analizele Frontelligence Insight au decelat o tendință importantă: mărirea bonusurilor la înrolare, recrutarea celor aflați în arest preventiv și presiunea tot mai mare asupra recruților pentru a semna contracte cu Ministerul Apărării și a lupta în Ucraina.
„Toate acestea sunt un indiciu că Rusia se luptă să susțină recrutarea prin metode monetare tradiționale. Dacă această tendință continuă, Kremlinul se va confrunta cu o alegere: a recurge la măsuri drastice, precum o mobilizare mai amplă, sau a se confrunta cu același deficit de personal care a reprezentat o problemă pentru armata ucraineană în ultimii doi ani”, au declarat analiștii.
Pierderi uriașe în operațiunile de asalt
În același timp, condițiile câmpului de luptă sunt acum mult mai dure: dronele ucrainene vânează soldați individuali, artileria și rachetele lovesc liniile de aprovizionare, iar utilizarea vehiculelor blindate a devenit o raritate, întrucât riscurile sunt mari. În același timp, soldații folosiți în atacurile „de tip carne de tun” pier într-un ritm mai rapid ca niciodată.
„În iunie 2025, echipa noastră a estimat că Rusia pierde aproximativ 8.400-10.500 de oameni pe lună, uciși în acțiune”, a estimat Frontelligence Insight.