Calul troian al lui Putin. Cum va afecta o nouă victorie a lui Trump sprijinul pentru Ucraina, în opinia lui Orban

0
0
Publicat:

Europa va trebui să-şi regândească sprijinul pentru Ucraina dacă Donald Trump va fi ales preşedinte al Statelor Unite, întrucât bătrânul continent "nu va putea suporta singur poverile războiului", a declarat duminică premierul ungar Viktor Orban.

Orban spune că Trump îi împărtășește opiniile în privința ajutorului militar FOTO Arhivă

Orban se opune ajutorului militar acordat Ucrainei şi a declarat fără echivoc că este de părere că Trump îi împărtăşeşte opiniile şi ar negocia un acord de pace pentru Ucraina, potrivit Agerpres.

Premierul ungar îl susţine pe fostul preşedinte Trump, candidatul republican, să o învingă pe candidata democrată Kamala Harris la alegerile prezidenţiale de marţi din SUA.

"Noi (în Europa) trebuie să ne dăm seama că, dacă va exista un preşedinte propace în America, în care nu numai că cred, dar citesc şi cifrele în acest fel,... dacă ceea ce ne aşteptăm se întâmplă şi America devine propace, atunci Europa nu poate rămâne prorăzboi'', a spus Orban.

Ucraina va fi pe primul loc pe ordinea de zi când liderii europeni se vor întâlni la Budapesta săptămâna viitoare, a declarat premierul ungar, referindu-se la o reuniune a Comunităţii Politice Europene şi la o întâlnire informală a liderilor UE care urmează să aibă loc.

"Europa nu poate suporta singură povara (războiului), iar dacă americanii trec la pace, atunci trebuie şi noi să ne adaptăm, iar despre asta vom discuta la Budapesta", a spus Orban.

Europa se teme de o victorie a lui Trump

Europa este anxioasă cu privire la modul în care rezultatul alegerilor din SUA va afecta războiul din Ucraina şi securitatea continentului.

Orban a iritat Bruxellesul cu legăturile sale strânse cu Rusia şi cu opoziţia faţă de ajutorul pentru Ucraina.

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a declarat în iulie că guvernul ungar îl vede pe Trump ca pe o "şansă pentru pace" în Ucraina.

În iulie, Orban a declarat că echipa sa îi ajută pe asistenţii lui Trump cu politici privind familiile şi migraţia. Joi, premierul ungar l-a sunat pe Trump pentru a-i ura mult noroc înaintea alegerilor de marţi.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie