Calitatea aerului, alterată în sudul Europei de un nor de praf din Sahara. Cât de periculoase sunt particulele

0
Publicat:

Calitatea aerului în sudul Europei, în special în Spania, este afectată la începutul săptămânii de un transport major de praf din Sahara care a început în weekend, a anunţat marţi observatorul european Copernicus, potrivit AFP, citată de Agerpres.

FOTO Profimedia

Acest praf are un impact asupra calităţii aerului în cea mai mare parte a vestului Mediteranei şi în special în Spania, unde sunt prognozate niveluri ridicate de PM10 (particule cu diametrul mai mic de 10 micrometri) în cea mai mare parte a ţării, cu un vârf în regiune pe 11 iulie", potrivit buletinului Serviciului Copernicus de monitorizare a atmosferei (CAMS).

Atenționarea vizează mai multe țări

Vizate de această prognoză sunt și anumite părţi din Italia şi din sudul Franţei.

„În regiunile cele mai afectate, PM10 vor depăşi pragul mediu de expunere pe 24 de ore de 50 ľg/m3 stabilit pentru Uniunea Europeană pentru acest tip de poluant", a precizat Copernicus.

Observatorul explică și că transportul de praf deasupra Spaniei coincide cu un val de căldură care afectează ţara, ambele fenomene fiind alimentate de aerul cald provenind din Sahara.

Problemele respiratorii şi cardiovasculare

Praful provenit din furtunile de nisip din Africa de Nord, care colorează cerul în portocaliu sau roşu, poate afecta sănătatea oamenilor, agravând problemele respiratorii şi cardiovasculare, dar şi producţia de energie, reducând randamentul panourilor solare, aminteşte Copernicus.

Totuși, aceste pâcle de nisip sunt mai puţin toxice decât particulele ultrafine produse de traficul rutier, de încălzirea cu lemne, cărbuni sau de incendii.

Furtunile de nisip şi de praf afectează în principal persoanele care locuiesc în regiunile aride sau semiaride din Africa de Nord, din Peninsula Arabică, Asia Centrală şi China, reprezentând,  potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM),  „o ameninţare gravă pentru sănătate".

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu