Alegeri regionale în Spania: Naţionaliştii obţin o victorie în Ţara Bascilor, iar conservatorii lui Rajoy majoritatea absolută în Galicia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionaliştii basci au obţinut o victorie în alegerile regionale de duminică din Ţara bascilor, iar Partidul Popular (PP, conservatori) majoritatea absolută în scrutinul din Galicia, relatează AFP.

Însă Partidul Naţionalist Basc (PNB) nu a reuşit să obţină o majoritate absolută şi va fi nevoit să negocieze cu un partener cu care să guverneze, cel mai probabil Partidul Socialist (PSOE, stânga).

În Galicia, în schimb, PP va guverna singur.

Principala lecţie a celor două scrutine este scorul obţinut de socialişti, care au pierdut mandate în ambele regiuni, în beneficiul formaţiunii împotriva austerităţii Podemos. Astfel, poziţia PSOE este fragilizată din nou la nivel naţional.

Spania nu are un guvern de la alegerile din decembrie, care nu au condus la formarea unei majorităţi.

Nici scrutinul din iunie nu a permis o ieşire din impas, iar Cabinetul lui Mariano Rajoy contiunuă să gestioneze afacerile curente.

PSOE, care este condus de către Pedro Sanchez, urmează să se reunească sâmbătă pentru a reflecta la poziţia partidului cu privire la negocirile în vederea formării unui executiv.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere