Preşedintele chinez Xi Jinping cere „reunificarea naţională” într-un mesaj către noua lideră a opoziţiei din Taiwan

0
Publicat:

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a transmis un mesaj de felicitare noii lidere a opoziţiei din Taiwan, Cheng Li-wun, în care a făcut apel la „avansarea reunificării naţionale”. Reacţiile din Taiwan au fost însă prudente, în contextul tensiunilor tot mai mari dintre Beijing şi Taipei.

Președintele Chinei Xi Jinping cere „reunificarea naţională” FOTO: Profimedia

Xi Jinping, liderul Partidului Comunist Chinez, a declarat duminică că doreşte „avansarea reunificării naţionale”, într-un mesaj adresat lui Cheng Li-wun, noua preşedintă a Partidului Kuomintang (KMT), principalul partid de opoziţie din Taiwan.

KMT trebuie să consolideze fundaţia politică comună şi să unească majoritatea populaţiei din Taiwan pentru a adânci schimburile, cooperarea şi dezvoltarea comună, în vederea avansării reunificării naţionale”, se arată în mesajul publicat de agenţia Xinhua.

Alegerile interne din KMT s-au desfăşurat pe fondul acuzaţiilor de ingerinţă din partea Chinei. Cheng, fostă parlamentară în vârstă de 55 de ani, urmează să preia oficial conducerea partidului la 1 noiembrie. Momentul vine într-un context tensionat, în care Beijingul continuă să considere Taiwanul o parte a teritoriului chinez, în timp ce guvernul de la Taipei respinge ferm aceste pretenţii.

Răspuns prudent din partea lui Cheng Li-wun

În răspunsul transmis liderului chinez, Cheng a evitat să menţioneze direct ideea de „unire” cu Beijingul, subliniind doar că „ambele maluri ale strâmtorii Taiwanului aparţin naţiunii chineze” - o formulare care face referire la identitatea etnică, nu la cea politică.

Ea a pledat pentru „întărirea schimburilor şi cooperării transstrâmtoare” şi pentru menţinerea „păcii şi stabilităţii în regiune”.

Acuzaţii de interferenţă din partea Beijingului

Partidul Kuomintang, tradiţional favorabil unei relaţii mai apropiate cu China, este considerat interlocutorul preferat al Beijingului, care refuză dialogul cu actualul preşedinte taiwanez Lai Ching-te şi cu Partidul Progresist Democrat (DPP), pe care îi etichetează drept „separatişti”.

Alegerile interne din KMT au fost însă marcate de acuzaţii privind posibile campanii de dezinformare orchestrate de China. Susţinători ai contracandidatului lui Cheng, fostul primar al Taipeiului Hau Lung-bin, au reclamat atacuri online menite să-i discrediteze candidatura. Beijingul a negat orice implicare, susţinând că postările respective „nu reflectă poziţia oficială” a sa.

Critici interne şi reacţia partidului de guvernământ

Fostul candidat la vicepreşedinţie al KMT, Jaw Shau-kong, a atras atenţia că partidul ar trebui „să reducă influenţa pro-Beijing şi să ţină cont că alegerile au loc în Taiwan, nu în China continentală”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al DPP, Justin Wu, a declarat sâmbătă seara că există „semne clare de interferenţă chineză” în scrutinul intern al KMT. Partidul conservator a răspuns ironic acuzaţiei, comentând sec: „Cine este acesta?”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie