Noi tensiuni Filipine-China după un incident în Marea Chinei de Sud

0
Publicat:

Filipine a anunţat luni că a convocat un diplomat al ambasadei Chinei, care a protestat la rândul ei, la două zile după un nou incident în care au fost implicate nave ale celor două ţări în Marea Chinei de Sud, informează AFP, citată de Agerpres.

China revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud. FOTO arhivă Profimedia

Manila a exprimat „un protest ferm faţă de acţiunile agresive întreprinse sâmbătă de paza de coastă şi de miliţia maritimă chineză" împotriva unei nave de realimentare filipineze, în largul atolului Second Thomas, un recif contestat din Marea Chinei de Sud.

Acesta se află la circa 200 de kilometri de insula filipineză vestică Palawan şi la peste 1.000 de kilometri de insula Hainan, cel mai apropiat teritoriu chinez de mărime mare.

Trei soldați filipenezi răniți

Filipine arată că paza de coastă chineză a blocat o navă de realimentare şi a avariat-o făcând uz de tunuri cu apă, rănind trei soldaţi.

De partea cealaltă, paza de coastă chineză a calificat manevrele sale drept „reglementare, interceptare şi expulzare legitimă" a unei nave străine care „a încercat să pătrundă cu forţa" în apele teritoriale ale Chinei.

China o consideră „intruziune ilegală"

Ambasada Chinei la Manila a anunţat luni că a adresat un protest „solemn" Republicii Filipine după această ciocnire. A fost vorba de o „intruziune ilegală", a insistat ambasada chineză.

Manila a anunţat şi ea că a depus un protest similar la Ministerul Afacerilor Externe chinez. Filipine a subliniat, între altele, că "Beijingul nu are dreptul să fie pe atolul Ayungin", folosind numele filipinez al Second Thomas.

Nave chineze au făcut deja uz de tunuri cu apă în ultimele luni şi au intrat în coliziune cu nave filipineze în apropiere de acest atol.

China revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, inclusiv apele şi insulele apropiate de coastele mai multor ţări vecine, în pofida unei decizii din 2016 a justiţiei

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?