Tratament care împiedică evoluţia bolii Parkinson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 10 milioane de persoane din întreaga lume suferă de Parkinson. Oameni de ştiinţă de la Universitatea Rutgersdin din SUA susţin că au descoperit un tratament care împiedică avansarea bolii.

Boala Parkinson este o afecţiune neurodegenerativă cauzată de distrugerea progresivă a neuronilor care produc dopamina – o substanţă implicată în controlul mişcărilor. Boala este caracterizată printre altele, de tremor, rigiditate musculară, pierderea echilibrului şi a coordonării, oboseală, durere, tulburări de somn şi de salivaţie. Semnele bolii variază de la un bolnav la altul.

Terapia constă în blocarea uneia dintre proteinele care se acumulează în mod anormal în creier şi care duce la moartea neuronilor, potrivit Medical News Today. Este vorba despre proteina alfa-sinucleină. Blocarea acumulării acesteia împiedică boala să avanseze. Cercetătorii mai spun că terapia este eficientă mai ales în primele stadii ale bolii.

Incidenţa bolii Parkinson creşte odată cu vârsta, însă 4% din pacienţi au vârste sub 50 de ani. Borbaţii sunt de 1,5 ori mai predispuşi la a dezvolta Parkinson, comparativ cu femeile.

”În acest moment nu există vindecare în Parkinson şi vorbim despre o boală devastatoare“, reamintit neurologul profesor M. Maral Mouradian, de la Rutgers Robert Wood Johnson Medical School Institute for Neurological Therapeutics şi coautor al studiului.

Cercetătorii au căutat numeroase alte soluţii de a stopa producţia şi depunerea de astfel de proteină, dar întrucât aceasta nu are o structură regulată şi se află într-o continuă schimbare s-a dovedit a fi greu de distrus prin medicaţie.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”