Regimul de slăbit ar trebui să cuprindă şi un program de dormit. Somnul insuficient îngraşă necontrolat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă dormi de la 22.00 la 8.00 ai riscuri mai mici să te îngraşi FOTO Shutterstock

Un om sănătos, cu o dietă sănătoasă şi săracă în grăsimi şi în zahăr se poate îngrăşa aparent inexplicabil dacă nu doarme suficient, atrag atenţia specialiştii.


Riscul de a lua în greutate sau de a face ineficiente curele de slăbire este mult mai mare la persoanele care merg târziu la culcare în fiecare noapte comparativ cu acelea care se culcă devreme în mod obişnuit. Aceasta este concluzia celui mai mare studiu pe această temă publicat în revista de specialitate „Sleep“.

Dacă nici nu ai obiceiuri sănătoase, adică, de exemplu, mănânci mult târziu în noapte, riscul de a pune kilograme bune de grăsime pe tine este şi mai mare, spun specialiştii de la Universitatea din Pennsylvania, cei care au realizat studiul. De fapt, una dintre explicaţiile pentru creşterea în greutate a celor care dorm puţin este că mănâncă mai mult, iar caloriile se depun, indiferent cât de sănătoasă este dieta lor.

Cei care nu dorm destul tind să mănânce mai mult

Cercetătorii au supus un grup de voluntari să doarmă, timp de cinci nopţi consecutiv doar de la 4.00 la 8.00 dimineaţa. Totul în condiţii controlate de laborator. Aceştia au fost comparaţi ulterior cu un alt grup de participanţi care au mers la culcare în fiecare seară la ora 22.00 şi s-au trezit la 8.00 dimineaţa. În total, au fost 225 de persoane cu vârste cuprinse între 22 şi 50 de ani, toate sănătoase şi normoponderale.

Toţi participanţii primeau aceleaşi feluri de mâncare la ore fixe, dar aveau acces şi la o bucătărie bine aprovizionată. Niciunuia dintre voluntari nu i s-a permis să facă exerciţii fizice, fiindcă specialiştii au vrut să măsoare mai ales impactul somnului insuficient asupra greutăţii.

Rezultatele studiului au arătat nu doar că indivizii care nu se odihnesc suficient se îngraşă în doar cinci zile, ci şi că aceştia tind să mănânce mai mult în special noaptea târziu. În plus, specialiştii au observat că bărbaţii se îngraşă mai mult şi mai repede decât femeile şi că persoanele de culoare iau în greutate mai repede decât caucazienii.

„Nu cred că numai orele în plus de somn vor conduce la o scădere în kilograme. Dar cred că ajută semnificativ celelalte măsuri – dieta echilibrată şi exerciţiile fizice – să fie eficiente pe termen lung. Ar trebui ca un program sănătos de somn să fie inclus în toate curele de slăbire“, este de părere Kenneth Wright, directorul Laboratorului de Cronobiologie a Somnului din SUA. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews