Pragul de frecvență al bolii. Un psiholog ne învață cum să ne ridicăm vibrația ca să evităm suferința

0
Publicat:

Emoțiile și gândurile ne influențează sănătatea fizică în funcție de intensitate, durată și frecvență. Depinde doar de noi ca acestea să fie cu preponderență pozitive, altfel deschidem singuri ușa către îmbolnăvire.

Dragostea necondiționată și compasiunea au cele mai înalte frecvențe FOTO Shutterstock

Mai multe studii științifice au stabilit fără echivoc că fiecare gând și emoție pe care o avem au o frecvență specifică și emit un anumit gen de vibrație, ambele fiind măsurabile.

Gândurile pozitive au, evident, cele mai înalte frecvențe, în timp ce ideile și stările negative ne trag la propriu în jos, pentru că generează frecvențe joase.

De altfel, principiul rezonanței, puntea de legătură între știință și spiritualitate, spune că atragi ceea ce emiți. 

Nu există în Univers un loc în care să nu existe vibrație. Atomul are o vibrație pozitivă, neutronul are o vibrație neutră, iar electronul are o vibrație negativă. În corpul uman, partea stângă vibrează cu o energie negativă, partea dreaptă vibrează cu o energie pozitivă, iar coloana vertebrală - cu o energie neutră”, explică psihologul Stelian Chivu.

Frecvența rugăciunii

În urma cercetărilor științifice s-a descoperit că durerea are o frecvență între 0,1 și 2 hertzi, frica - de la 0,2 la 2 hertzi, iritarea - de la 0,9 la 6,8 hertzi, iar mândria are frecvența de 0,8 hertzi.

La polul opus, generozitatea are o frecvență de 95 de hertzi, recunoștința, dragostea pentru alții și pentru natură, compasiunea au 150 de hertzi, iar dragostea necondiționată - 205 hertzi. Vibrația rugăciunii și a meditației variază între 120 și 350 de hertzi.

„Boala are o frecvență care începe de la 5,5 hertzi, dar dacă reușim să ne ridicăm vibrația peste 25 de hertzi prin gândurile și stările pe care le avem, suntem feriți de îmbolnăvire. Ceea ce reduce mult vibrația sunt stările negative precum furia, ura și frica”, susține psihologul Stelian Chivu.

Gândurile au un impact mare asupra emoțiilor. De reținut este că gândurile emit o energie electrică, în timp ce emoțiile au o energie magnetică, spune specialistul. Gândurile pot fi intruzive, disfuncționale și negative, dar sunt și gânduri pozitive, controlate, cu o vibrație înaltă.

„Emoțiile și gândurile ne influențează sănătatea fizică în funcție de intensitate, durată și frecvență. Amigdala din creierul limbic este sediul memoriei emoționale, iar în ea se depozitează emoțiile negative, cum sunt anxietatea, agresiunea, condiționarea și frică”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Gândurile și emoțiile ne pot vindeca sau îmbolnăvi

La rândul lor, emoțiile se împart în două mari categorii: emoții primare și emoții secundare. Emoțiile primare sunt dragostea, bucuria, surpriza, mânia, tristețea și frica. Din acestea derivă și emoțiile secundare. De pildă, situațile în care ne simțim vinovați pentru că ne-am enervat sau când ne-a fost rușine pentru că ne-a cuprins frica.

Emoțiile secundare pot fi atât pozitive, cât și negative. Cele pozitive sunt afecțiunea, entuziasmul, satisfacția, optimismul și ușurarea. Cele negative sunt furia, dezgustul, iritarea, suferința, dezamăgirea și nervozitatea.

Psihologul Stelian Chivu FOTO arhiva personală

„Emoțiile pozitive ne vindecă la propriu organismul și echilibrează funcționarea sistemului imunitar. La cealaltă extremă, emoțiile negative aduc dezechilibre mentale, emoționale și fizice, iar în cele din urmă se instalează boala. Este întotdeauna la îndemâna noastră să ne schimbăm vibrația gândurilor și emoțiilor”, spune psihologul Stelian Chivu.

Semnătura vibrațională

Vibrațiile vin și din exterior. Este vorba de Univers, natură, familie, grupul social din care facem parte, religie și societate. Uneori poate exista un conflict între acest gen de vibrații sau frecvențe și propriile vibrații interioare.

„Este vorba practic de o interacțiune vibrațională între interior și exterior, ce duce la comunicarea vibrațională, care, la rândul ei, generează o semnătură vibrațională, ce este dată de frecvența gândurilor și emoțiilor. Este similară amprentelor de la degete sau semnăturii fizice. Fiecare este unică”, explică psihologul Stelian Chivu.

Când lucrează cu pacienții săi, primul pas pe care îl face este să le schimbe modul în care gândesc prin setarea pe gândurile pozitive și eliminarea gândurilor negative, iar emoțiile urmează aceeași cale.

Ne ajută mult să ne ridicăm vibrația, starea de mulțumire, iubirea, bucuria, tot ce facem cu plăcere sau cu pasiune, cum ar fi ieșirile în natură, plimbările, meditațiile și socializarea.

Schimbând gândurile, îți schimbi stările și apoi manifestările. Cea mai simplă cale este să decretăm, să dăm o lege mentală de schimbare a gândurilor negative cu altele pozitive”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”