Cât de mult este indicat să slăbești într-o săptămână, dacă vrei rezultate de durată

0
Publicat:

În lupta cu kilogramele în plus avem nevoie de un reper care să ne contorizeze progresul, iar cântarul pare să fie alegerea evidentă. Cu toate acestea, sănătatea și bunăstarea factori mult mai importanți decât numărul de pe cântar. Cât de este indicat să pierdem în greutate, în decursul unei săptămâni este o întrebare ce apare, în mod firesc.

Factori pentru a slăbi sănătos FOTO Shutterstock

Experții în domeniu au căutat să răspundă la această întrebare, analizând factorii care afectează pierderea în greutate.

Printre experții intervievați de publicația Women's Health se numără Lauren Slayton, dietetician înregistrat din New York, fondatoarea Foodtrainers și autoare a cărții „The Little Book of Thin”. De asemenea, Betty Guerrero, dietetician înregistrat din Wisconsin, fondatorul Eat with Betty și antrenor personal certificat. Alexandra Sowa, medic de medicină internă din New York, specializat în sănătate preventivă, nutriție și medicina obezității. Și nu în ultimul rând, Dina Khader, dietetician înregistrat din New York.

Cât de multă greutate este sigur să slăbești într-o săptămână

Răspunsul depinde de mai mulți factori, precum rata metabolică bazală, greutatea inițială, calitatea somnului și nu numai. Este important de înțeles că greutatea pe care o poți pierde și cea pe care ar trebui să o piezi sunt două lucruri diferite. Dacă vrei să slăbești și să o faci într-un mod sănătos, țintește intervalul de una până la două kilograme pe săptămână, spune Lauren Slayton.

Menținerea unui astfel de interval te va ajuta să ai obiective mai realiste și rezultate mai durabile. Obiectivul meu pentru pacienți este între 0,5 și 1% din greutatea corporală totală, pe săptămână, adaugă Alexandra Sowa.

Ea preferă această abordare bazată pe procente, deoarece fiecare persoană are o greutate inițială diferită, ceea ce înseamnă că două kilograme pierdute pe săptămână pot fi mai drastice pentru unii oameni decât pentru alții. Slăbitul într-un mod nesigur poate avea consecințe negative, precum schimbări de dispoziție, tulburări de somn, pierderea masei musculare, scăderea energiei, perturbări hormonale și scăderi ale nivelului de glucoză, avertizează Betty Guerrero.

Ignorarea semnelor de foame poate duce, de asemenea, la tulburări de alimentație. Este important să mănânci suficient și să ai o stare generală bună, evitând astfel slăbitul excesiv și nesănătos. În general, organismul unei femei are nevoie de cel puțin 1.200 de calorii pe zi, pentru a putea funcționa în mod corespunzător.

7 factori care afectează pierderea în greutate

1. Retenția de apă

„Dacă slăbești prea repede, probabil că acest lucru nu provine din grăsime, ci din greutatea apei. Apa poate fi vărsată foarte repede, dar revine la fel de repede”, notează dr. Sowa.

Așadar, dacă numărul de pe cântar scade rapid, nu înseamnă că obții rezultatele pe care le țintești.

Mai lent poate fi adesea mai bine și un semn cum că organismul pierde din grăsime, mai degrabă decât din alte elemente esențiale, cum ar fi mușchii sau apa”, mai adaugă medicul.

2. Deficitul caloric

Este indicată efectuarea unei analize de bioimpedanță (BIA) pentru a afla care ar trebui să fie deficitul caloric potrivit. Acest test va lua în considerare masa musculară și cantitatea de calorii care este arsă în repaus. Apoi va calcula câte calorii trebuie să consumi într-o zi pentru a pierde între una și două kilograme pe săptămână.

3. Masa musculară

Dacă pierdeți kilogramele prea repede, similar cu apa, este posibil să pierdeți mușchi în loc de grăsime. De aceea este atât de importantă practicarea antrenamentelor se forță, în timpul procesului de slăbire.

4. Somnul

Obiceiurile tale de somn ar putea să-ți împiedice obiectivele.

Șapte ore de somn sunt esențiale pentru pierderea în greutate”, spune dr. Sowa. Adesea ea constată că mulți dintre pacienții ei care se luptă cu pierderea în greutate suferă, de fapt, de apnee în somn nediagnosticată.

5. Stresul

În vremuri de stres, poate fi greu să pierzi în greutate”, afirmă dr. Sowa. De fapt, s-a demonstrat că oamenii își schimbă comportamentele legate de dietă atunci când sunt stresați, inclusiv consumul excesiv de grăsimi, de sare și alimente cu zahăr.

6. O condiție medicală

O mulțime de afecțiuni medicale pot împiedica capacitatea de a pierde în greutate. De exemplu, anumite medicamente, inclusiv antidepresivele, pot fi un motiv pentru creșterea în greutate sau incapacitatea de a pierde în greutate.

7. Aportul nutrițional

În primul rând, esențial este consumul de proteine: aportul dietetic recomandat pentru proteine este de 0,8 grame pe kilogram de greutate corporală pe zi, potrivit Harvard Health. Concentrează-te, așadar, mai întâi pe aportul de proteine sățios, pentru pierderea în greutate și nu te teme de grăsimile sănătoase precum uleiul de măsline, avocado, nucile și peștele gras.

Carbohidrații procesați, pe de altă parte, pot reprezenta o problemă, ei oferind o valoare nutritivă foarte mică. Totuși, ei pot fi consumați în cantități mici, dacă mesele sunt bazate pe proteine, legume și grăsimi sănătoase.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție