Istoria simbolului iubirii: cum a ajuns inima, organul vieţii, să fie asociată cu dragostea

Legătura dintre inimă, organul, şi pictograma simbol al iubirii este greu de stabilit. Mai ales când există numeroase variante şi explicaţii în legătură cu originile istorice ale acestei embleme a dragostei.

Un simbol recurent în notiţele de dragoste şi felicitările de Ziua Îndrăgostiţilor şi Dragobete, pictograma simbol a iubirii stă la baza mai multor teorii care au îngreunat stabilirea unei conexiuni directe între organ şi modul în care acesta a devenit simbol al iubirii.

Potrivit Mediafax, unii susţin că pictograma simbol a derivat de la forma frunzelor de iederă, asociate cu fidelitatea, în timp ce alţii susţin că este modelat după sâni, fese sau alte părţi ale anatomiei umane. O variantă

mai neobişnuită este teoria inspirată de Silphium, o specie de fenicul gigant (foto) care creştea odinioară pe coasta Africii de Nord, în apropierea de colonia grecească din Cyrene.

Această plantă era folosită de grecii şi romanii din Antichitate ca aromă alimentară, precum şi în medicină, în tratarea tusei. Scriitorii şi poeţii antici lăudau acest tip de fenicul pentru capacităţile sale contraceptive, Silphiumul fiind atât de popular la sfârşitul sexolului I d.Hr. încât era cultivat pe suprafeţe extinse.

Păstăile acestei plante seamănă izbitor cu simbolul inimii moderne, fiind astfel asociat de multe ori cu dragostea şi sexul, fapt care i-a sporit popularitatea. Dovadă şi faptul că oraşul antic Cirene, îmbogăţit din comerţul cu silphium, a pus forma inimii pe monedele sale.

Monedele din oraşul Cirene FOTO oocities.org

Inima, după filosoful Aristotel

În ciuda faptului că teoria inspirată de Silphium este destul de convingătoare, alţi cercetători vin cu alte variante. Unii susţin, de exemplu, că simbolul inimii este inspirat de scrierile lui Galen şi ale filosofului Aristotel, care au descris inima umană ca având trei camere, cu o adâncitură mică în mijloc. Conform acestei teorii, forma de inimă s-ar fi putut naşte atunci când artişti şi oameni de ştiinţă din Evul Mediu au încercat să reprezinte organul descris în unele texte medicale antice.

În secolul al XIV-lea, de exemplu, fizicianul italian Guido da Vigevano a făcut o serie de desene anatomice cu o inimă care se aseamăna cu cea descrisă de Aristotel. Mai mult decât atât, pentru că inima omului a fost mult timp asociată cu emoţiile şi plăcerea, forma a fost în cele din urmă recunoscută ca un simbol al romantismului şi dragostei în perioada medievală.

Simbolul însă a căpătat şi mai mare popularitate în timpul Renaşterii, când a fost folosit în arta religioasă, ilustrând inima lui Hristos. La popularitatea acestuia a contribuit şi introducerea lui ca unul dintre cele patru simboluri din cărţile de joc.