VIDEO Un angajat al Microsoft a fost nevoit să se oprească dintr-o prezentare live şi să îşi instaleze Chrome, deoarece Microsoft Edge nu mai făcea faţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Browserele sunt disponibile în toate mărimile şi culorile, metaforic vorbind, însă doar unele dintre ele sunt cu adevărat platforme pe care te poţi baza. După cum s-a dovedit de curând, Microsoft Edge s-a făcut de râs atunci când a fost vorba de rularea unui program ceva mai complex.

În timpul unui demo live al Microsoft, în care un angajat tocmai prezenta platforma online de tip cloud Microsoft Azure, Edge a clacat şi nu a reuşit să facă faţă unui produs creat tot de compania mamă de care aparţine. Astfel că, râzând, respectivul angajat s-a scuzat în faţa publicului şi a început să downloadeze Google Chrome.

Audienţa a izbcnit în râs în acele momente, iar angajatul a încercat să transpună totul într-o notă comică. Este de notat faptul că acesta a reuşit să-şi menţină calmul şi să se comporte exemplar într-o situaţie foarte stresantă. Nu ştim însă cât de fericiţi sunt şefii acestuia, având în vedere că el a decis să folosească produsul concurenţei.

În final, toată prezentarea a putut fi dusă la capăt cu ajutorul Google Chrome, care s-a dovedit a fi mai de încredere decât rivalul său de pe Windows 10. Clipul cu prezentarea poate fi urmărit mai jos şi a fost urcat pe YouTube, culmea, chiar de Microsoft. Momentul s-a petrecut la minutul 37:17.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”