VIDEO Huawei Mate 40 Pro apare în primele rendere: ecran curbat şi modul de cameră circular

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce ieri a apărut prima imagine cu o folie de protecţie construită pentru următorul telefon din seria Mate a celor de la Huawei, astăzi avem şi primele rendere ale sale.

Flagship-ul celor de la Huawei din acest an nu ar urma să difere foarte mult de cel pe care l-am văzut în 2019, dacă e să credem aceste rendere, cel puţin din punct de vedere al spatelui dispozitivului.

Din rendere, observăm că ansamblul de cameră montat pe spate va fi din nou unul circular, la fel ca în cazul lui Mate 30 Pro, iar noul dispozitiv va prelua şi marginile ultra-curbate ale predecesorului său. Observăm însă prezenţa butoanelor de volum pe partea dreaptă, ceea ce relevă faptul că Huawei a decis să abandoneze soluţia acelor butoane virtuale, pe care a propus-o pe Mate 30 Pro.

În partea din faţă, observăm un punch-hole identic cu cel folosit pentru Huawei P40 Pro şi Pro+, cu două camere poziţionate acolo.

Bineînţeles, Huawei Mate 40 Pro nu va avea servicii Google, fiind echipat cu siguranţă cu suita HMS (Huawei Mobile Services). Seria Mate a fost lansată anul trecut la sfârşitul lunii septembrie, astfel că ne putem aştepta la o dată similară pentru anunţul lui Mate 40 Pro.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele