VIDEO Gadgetul care te face să zbori ca o pasăre pe câmpurile realităţii virtuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru Oculus Rift se găsesc tot felul de întrebuinţări. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Ai visat vreodată să zbori precum o pasăre? Mulţumită realităţii virtuale, aşa ceva e posibil. Pentru Oculus Rift, cea mai populară cască de realitate virtuală, a mai fost găsită o funcţionalitate.

În Elveţia, probabil că studenţii vor să îşi pună în aplicare visurile din copilărie sau chiar vor să împingă la maximum capacitatea unui nou gadget. Aşa au făcut cei de la Universitatea de Arte din Zurich care au creat omul care zboară ca o pasăre. Zboară doar virtual, conform „The Telegraph“, dar nu e loc de pretenţii aici. Pe cap stă o cască de realitate virtuală Oculus Rift, din faţa bate vântul din ventilator şi în lateral ai aripile din care trebuie să baţi.

„Birdly“, după cum a fost denumită această „pasăre“ creată de elveţieni, a preluat o parte din nume de la celebrul joc Flappy Bird şi foloseşte un sistem care măsoară intensitatea cu care încerci să zbori, dând din mâini, ţine cont de altitudine şi de viteza pe care o poţi atinge. Ventilatorul din faţă nu are decât un singur scop: te face să te crezi în cea mai antrenantă cursă aeriană.

Creatorii nu s-au oprit însă aici, au introdus şi un sistem de pulverizatoare care elimină diverse arome în funcţie de locul prin care treci. În plus, se poate dovedi un gadget de nelipsit din sălile de fitness, ba chiar ar putea fi folosit şi pentru sporirea performanţelor la înot. Oculus Rift urmăreşte mişcarea capului şi oferă imagini pentru fiecare ochi creând o imagine panoramică aproape de realitate şi compania producătoare a fost cumpărată de Facebook cu două miliarde de dolari.

Birdly - Teaser from maxR on Vimeo.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!