Interviu VIDEO Care este prima ţară din lume care a acordat cetăţenie unui robot cu chip uman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul unei conferinţe care a avut loc la Londra, s-a întâmplat un eveniment mai puţin obişnuit. Primul robot din lume care a primit cetăţenie a urcat pe scenă pentru a susţine un discurs.

Arabia Saudită a decis să facă acest pas important în istoria roboticii şi să acorde titlul de cetăţean cu drepturi depline robotului Sophie. Acesta a fost prezent pe scenă, în cadrul unui eveniment organizat la Londra, unde a stat de vorbă cu jurnaliştii şi cu persoanele prezente în sală.

Printre întrebările care i s-au adresat de către moderatorul panelului a existat şi una ceva mai incomodă pentru Sophie. Unul dintre jurnalişti a vrut să afle dacă robotul are intenţii rele în ceea ce priveşte oamenii şi ce se poate face pentru a se putea preveni un astfel de incident. Răspunsul lui Sophie a fost cel puţin şocant. ”Cred că l-ai citit prea mult pe Elon Musk”, a răspuns androidul, făcând aluzie la avertismentele repetate lansate de antreprenorul sud-african în ceea ce priveşte periculozitatea inteligenţei artificiale.

Însă replica lui Sophie a ajuns până la Elon Musk, care a ţinut să răspundă pe Twitter, printr-o ironie destul de fină. Foto mai jos.

În cele din urmă, Sophie a ţinut să îi liniştească pe cei prezenţi în sală şi le-a explicat acestora că nu doreşte răul nimănui, şi că scopul său este acela de a lucra în tandem cu oamenii pentru a crea un viitor mai bun. Androidul este produs de compania Hanson Robotics, bazată în Hong Kong, notează Business Insider.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele