Siri şi S Voice, la fel de periculoase la volan ca mesajele obişnuite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serviciile ca Siri nu sunt mai sigure la volan decât scrierea tradiţională a mesajelor FOTO Reuters

Creatorii de noi tehnologii au spus până acum că folosirea tehnicii de dictare a mesajelor cu ajutorul vocii ar fi mai bună deoarece elimină chinul scrierii acestora şi poate ajuta şoferii pentru siguranţa traficului. Cu toate acestea, un studiu arată că acest lucru este fals.

Potrivit Reuters, Institutul de Transport din Texas a studiat problema şi a ajuns la concluzia că dacă dictăm mesaje în timp ce conducem, timpul de răspuns la anumite probleme este semnificativ redus şi accidentele ar putea să se întâmple mult mai uşor.

Studiul a fost primul de acest fel, deoarece până acum nimeni nu a mai comparat timpii de reacţie din momentul când scriem pe tastatură şi cei din momentul în care dictăm. „În ambele cazuri, şoferii au avut nevoie de două ori mai mult timp pentru a reacţiona. De asemenea, contactul vizual cu drumul a fost redus, indiferent de metoda de a introduce textul”, a declarat Christine Yager, coordonatoarea studiului.

Cercetarea s-a desfăşurat pe un traseu prestabilit, iar şoferii trebuiau să conducă o dată fără să aibă niciun dispozitiv electronic în maşină, iar a doua oară dictau mesaje. Yager a declarat că dictarea vocală a întârziat reacţiile şoferilor şi, în plus, a luat şi mai mult timp. Principala problemă a fost fidelitatea dictării, deoarece softul nu scria toate cuvintele bine, iar multe trebuiau corectate.

În plus, o îngrijorare pe care o au cercetătorii, după ce au vorbit cu şoferii, este faptul că aceştia consideră dictatul mesajelor mai sigur, iar acest lucru îi face să fie şi mai relaxaţi la volan, ceea ce ar putea provoca probleme în momentul în care ei trebuie să reacţioneze la un obstacol apărut pe carosabil.

Studiile din Statele Unite ale Americii arată că în fiecare zi sunt trimise 6,1 miliarde de SMS-uri, iar 35% din persoane spun că au citit un mail în timp ce conduceau, iar 26% au tastat măcar un mesaj într-o lună, în timp ce se aflau la volanul maşinii.

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei