Primul SMS din istorie, vândut la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul SMS din istorie

Primul SMS din istorie, transmis pe 3 decembrie 1992, prin intermediul operatorului britanic Vodafone, a fost vândut la licitaţie la casa Aguttes, din Franţa.

Potrivit publicaţiei franceze „Le Monde”, primul SMS din istorie a fost cumpărat cu 107.000 de euro. Identitatea proprietarului nu a fost dezvăluită de casa Aguttes.

Acesta a intrat în posesia unei replici digitale şi unice a protocolului de comunicare original care a transmis primul SMS din lume, un format cunoscut sub numele NFT.

Primul SMS din istorie este compus din 15 caractere şi conţine urarea „Crăciun Fericit”. Acesta a fost transmis de programatorul Vodafone Neil Papworth colegului său Richard Jarvis cu ocazia petrecerii de Crăciun organizată de companie.

Vodafone va dona încasările obţinute în urma vânzării către Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR).

Aproape necunoscute acum un an, NFT-urile constituie noua senzaţie de pe piaţa de artă contemporană. Sunt considerate vedetele caselor de licitaţii importante, ajungând la preţuri de câteva milioane de dolari. Recordul îi aparţine unei lucrări digitale a artistului american Beeple, vândută cu 69,3 milioane în martie de casa Christie's.

NFT-ul este un certificat de autenticitate pentru un obiect, virtual sau real, bazat pe tehnologia „blockchain”, un sistem inviolabil ce garantează de asemenea tranzacţiile de schimb de criptomonede. Un NFT este unic şi nu poate fi schimbat cu un echivalent.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie