În războiul pe patente, Apple şi Google cad la pace într-o dispută veche de 4 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apple şi Google au ajuns la o înţelegere privind patentele. FOTO Reuters

Apple şi Google, două companii când prietene, când rivale, au ajuns la o înţelegere privind procesele în derulare dintre ele şi strategia pentru viitor.

Înainte ca Google să cumpere Motorola, Apple era implicată în mai multe procese cu această companie. Din 2011, a fost deţinută de Google care i-a preluat şi problemele din instanţă. Acun, Motorola Mobility se duce la Lenovo, dar Google păstrează mare parte din patentele pe care se lupta cu Apple la tribunal. The Next Web informează că Apple şi Google au ajuns acum la o înţelegere şi chiar ar putea colabora pe viitor.

„(...) Au decis să renunţe la actualele procese care există între cele două companii. Apple şi Google au stabilit şi că vor lucra împreună la reforma patentelor în anumite privinţe. Totuşi, acordul nu implică o licenţiere“, aceştia sunt termenii în care cele două companii au ajuns la un acord.

Apple şi Motorola derulează încă din 2010 aceste procese, iar această înţelegere de acum este una dintr-un şir mai lung de împăcare cu rivalii, după ce Steve Jobs era decis să nu cadă la pace cu Google până nu câştigă toate luptele pornite de la Android. El considera că Google a furat toate ideile pentru această platformă de la Apple. Până acum, cel mai de succes proces pentru Apple pare să fie cu Samsung, ultimul soldându-se cu o decizie în favoarea americanilor prin care au primit aproape 120 de milioane de dolari despăgubire.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate