Articol publicitar

Huawei a lansat oficial Mate 30 Pro în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un eveniment organizat în magazinul Huawei Experience Store din Băneasa a marcat lansarea terminalului pe piaţa locală.

Cel mai nou flagship Huawei a ajuns în sfârşit în ţara noastră, fiind lansat oficial sâmbătă, pe 1 februarie, în magazinul Huawei Experience Store din Băneasa Shopping City. Iniţial, producătorul chinez a anunţat că va aduce în România numai 100 de exemplare, însă după ce a înregistrat peste 400 de precomenzi în doar câteva zile, a fost nevoit să suplimenteze numărul de dispozitive.

La ora 14:00, cei care au realizat precomanda noului terminal s-au aşezat la coadă, aşteptând să pună mâna pe el. Lansarea a fost urmată de un workshop organizat de fotograful Vlad Eftenie, care le-a arătat celor curioşi câteva din capturile realizate cu Mate 30 Pro şi cum pot obţine rezultate remarcabile cu camera dispozitivului.

Mate 30 Pro are una dintre cele mai bune camere de pe piaţa smartphone-urilor, cu un scor DxOMark de 121, fiind al treilea în topul site-ului. Pe prima poziţie se clasează versiunea 5G a terminalului.

Pe parcursul evenimentului, vizitatorii Huawei Experience Store au avut parte de reduceri la accesoriile Huawei din magazin şi au putut încerca noul telefon, expus alături de ”fratele” său din gama lansată în martie 2019: P30 Pro. Modelul care a făcut parte din campania de precomandă este un Huawei Mate 30 Pro 4G cu 8GB de RAM şi 256 de GB spaţiu de stocare.

Prin aducerea lui Mate 30 Pro în România, Huawei a demonstrat că nu vrea să renunţe la această piaţă, iar 2020 va fi un an în care producătorul din Shenzhen va întări cel mai probabil această poziţie. Deşi lipsit de serviciile Google, Mate 30 Pro dispune de multe aplicaţii locale, precum BT Pay, BitDefender sau George. În perioada următoare, compania va investi foarte mult în magazinul său de aplicaţii AppGallery, pentru a aduce acolo aplicaţii populare sau alternative ale celor create de Google.

La nivel hardware, Huawei Mate 30 Pro este unul dintre cele mai avansate dispozitive de pe piaţă, oferind un ansamblu de cameră excelent, o autonomie foarte bună şi cel mai nou procesor al producătorului din Shenzhen, Kirin 990, o adevărată rachetă în ceea ce priveşte viteza şi performanţa.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești