Fenomenul astronomic rar care poate fi observat cu ochiul liber. Jupiter şi Venus se vor „săruta“

0
Publicat:

Jupiter şi Venus vor apărea unul lângă altul pe cerul nopţii, pe 1 şi 2 martie, într-un eveniment numit conjuncţie.

Planetele Venus şi Jupiter în conjuncţie văzute prin telescop Sursă Radu Dragomir

„Sărutul", așa cum este cunoscut acest fenomen, dintre zeul tunetelor şi zeiţa dragostei, va putea fi admirat fără telescop sau binoclu, potrivit publicației Live Sciense.

Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul solar, și Venus, unul dintre cele mai strălucitoare obiecte de pe cerul Pământului, se vor apropia la o distanță de aproximativ jumătate de grad una de cealaltă - sau la o lățime de aproximativ o lună plină. De săptămâni întregi, cele două corpuri se apropie tot mai mult, construind spre un fenomen numit conjuncție, care are loc ori de câte ori două obiecte de pe cer - cum ar fi luni, planete sau stele - apar excepțional de apropiate.

Acest fenomen este, bineînțeles, un truc al perspectivei. Cele două planete strălucitoare se află, de fapt, la milioane de kilometri depărtare și doar de pe Pământ ele par să se lovească una de cealaltă. Datorită modelelor orbitale ale Pământului, astfel de conjuncții au loc o dată pe an sau cam așa ceva.

Pentru a vedea cele două planete strălucitoare trebuie să priviți pur și simplu spre vest după apusul soarelui, iar cele două obiecte care se află la orizont ar trebui să fie vizibile cu ochiul liber. Ele vor arăta ca niște stele excepțional de strălucitoare.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort