Cinci lucruri pe care le aşteptăm de la sistemul de operare de pe iPhone 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tim Cook a lansat noul sistem de operare la evenimentul WWDC 2012, pe 11 iunie FOTO Mediafax AFP

În această seară, Tim Cook şi echipa sa de la Apple lansează noul iPhone. Revoluţia ar putea să nu însemne un design revoluţionar, căci se pare că acesta va fi asemănător. Revoluţia va fi la nivelul sistemului de operare, iar pentru mulţi fani Apple, acesta ar putea să fie un factor important.

Putem anticipa că Apple şi-a atins aproape cota de piaţă maximă în zonele tradiţionale. Potrivit ultimelor sondaje, cei mai mulţi deţinători de iPhone îşi doresc telefonul nou, deşi nu ştiu cum va arăta sau cum va funcţiona. Apple este aşadar sigur că va avea o bază de clienţi fidelă. În plus, potrivit informaţiilor din ultimele zile, compania americană ar conta foarte mult pe dezvoltarea pieţei din China. 

Dar ce va aduce nou iPhone 5? Un nou sistem de operare. iOS 6 va fi o schimbare majoră şi care se va detaşa, prin independenţă, de alţi terţi. 

Care sunt caracteristicile de forţă ale acestuia? În timpul evenimentul WWDC 2012, Apple a oferit o imagine a acestuia şi a promis 200 de noi opţiuni. 

Apple Maps

iOS 6 se va detaşa de Google, aşa cum a făcut şi Nokia, şi nu va mai folosi hărţile oferite de gigantul online. Apple a pregătit o versiune personală a hărţilor şi se pare că va fi una redesenată, care va funcţiona integrat cu smartphone-ul. Datele au fost culese împreună cu producătorul american TomTom. De asemenea, o problemă la navigaţia cu iPhone-urile anterioare era faptul că GPS-ul nu oferea navigaţie permanentă, ci pur şi simplu indica direcţia pe hartă. Apple Maps va fi un GPS complet funcţional. Trebuie să luăm în considerare că Nokia a introdus şi ea un serviciu propriu de hărţi şi, în plus, serviciul City Lens, care oferă realitate augmentată, cu informaţii în timp real despre locurile pe unde trecem. 

Integrare cu Facebook

Odată cu popularizarea reţelelor sociale şi transformarea Facebook într-un gigant online, multă lume s-a plâns de faptul că nu există o modalitate rapidă de a distribui fotografii, videoclipuri şi alte informaţii pe Facebook. Existau scurtături pentru Twitter, pentru e-mail sau pentru SMS, dar Facebook nu era în această ecuaţie. iOS 6 va oferi aceste opţiuni. 

Foto

Passbook 

Aceasta este o aplicaţie cu totul nouă care va putea stoca toate biletele, cupoanele online, cardurile cadou şi alte vouchere oferite de aplicaţii terţe. Astfel, datele de pe multe aplicaţii vor fi redirecţionate către aceasta şi vor fi mai uşor de utilizat pentru transformarea activităţilor offline într-unele controlate de către un smartphone. Am putea asista chiar la introducerea unei opţiuni pentru stocarea cardului bancar, dar deja imaginaţia noastră se duce într-o zonă nesigură din punct de vedere al intimităţii şi siguranţei. 

FaceTime

Aceasta este o aplicaţie specifică pentru iPad prin care oamenii pot ţine convorbiri video unul cu celălalt cu ajutorul reţelelor 3G şi 4G. FaceTime va fi disponibil şi pentru iOS 6 pe mobil. A durat doi ani, dar se întâmplă într-un final. 

Nu mă deranja!

Începând cu iOS 6, în momentul când suntem sunaţi, nu vom mai avea doar două butoane pe ecran: Răspuns şi Respingere. Apple va oferi opţiuni diverse, printre care Do Not Disturb, Remind Me Later sau Reply with Message. Este o soluţie eficientă pentru oamenii care sunt ocupaţi şi nu pot răspunde, dar nu vor să-i jignească sau să-i îndepărteze pe cei care sună. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă