BlackBerry Q10 şi tastatura fizică: de la touchscreen la butoane nu e atât de uşor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BlackBerry Q10 este moştenitorul unei linii de telefoane pe care foarte mulţi oameni au ajuns să le aprecieze. Acum, ecranul tactil şi tastatura fizică sunt combinate peste BlackBerry OS 10. Mâine, pe „Adevărul“ va fi un review pentru BlackBerry Q10, dar, înainte de asta, cum este viaţa cu un BlackBerry clasic după mult timp de utilizat telefoane cu touchscreen?

Ultimul telefon BlackBerry pe care l-am folosit aproximativ o lună a fost un Curve 8230 şi sporadic am mai avut ocazia să testez vreunul dintre modelele noi. Am avut şi un Pearl, dar acolo situaţia e alta, are o tastatură hibrid. Pot spune că primul contact a fost foarte bun, m-am simţit ca acasă pe ecranul tactil, mi-am instalat câteva aplicaţii (ştiam cam ce îmi trebuie din vremea în care am avut BlackBerry Z10) şi toate lucrurile au fost bune - salutări, BlackBerry Hub.

Problema a fost cu tastatura. Deloc proastă, ba din contră, a fost de parcă aş fi uitat cum se scrie pe o astfel de tastatură clasică, iar asta la doar doi ani de când n-am mai folosit un telefon cu tastatură fizică. Tastele mi s-au părut dificil de găsit repede (deşi sunt tot în format QWERTY), feedback-ul mi s-a părut ciudat, iar scrierea cu majusculă ori marcarea cu semn de punctuaţie au fost sarcini care mi-au solicitat, în primele zile, câteva secunde bune până să le realizez cu succes. Se poate numi analfabetism funcţional, ştiam ce face tastatura, dar nu o foloseam eficient.

Află şi: FOTO BlackBerry 10 şi cele mai utile trei funcţii pe care compania le-a introdus

Am ajuns să stăpânesc scrierea pe BlackBerry Q10 la un nivel decent acum şi aş spune, citând un copil de politician, editez chiar câteva fraze. BlackBerry Q10 va fi, în primul rând, adorat de fanii acestui tip de telefoane şi, în fapt, nici nu trebuie să concureze cu vreun model similar. Producătorul arată că n-a uitat de utilizatorii loiali şi le livrează acest model. În ciuda construcţiei sale foarte bune, despre care am de spus mai multe în review-ul de mâine, capitolul la care excelează este cel pe care fanii îl aşteptau: scrierea pe o tastatură fizică.

Ce este BlackBerry Q10?

Un hibrid, aş spune. Are un touchscreen destul de mare - 3,1 inci cu o rezoluţie de 720x720 pixeli -, ecranul este de o calitate ridicată S-AMOLED şi oferă aceleaşi dotări tehnice ca BlackBerry Z10, iar tastatura fizică a rămas aceeaşi semnătură BlackBerry (vechea RIM) pe care o are de câţiva ani, încă de când a câştigat o poziţie dominantă în buzunarul oamenilor de afaceri. Hibridul acesta mai are şi o cameră foto de 8 megapixeli, un capitol de citit în review-ul de mâine.

Acum mă uit din nou peste structura tastaturii de pe BlackBerry Q10. Este remarcabil cum o caracteristică atât de căutată în urmă cu doar 3-4 ani acum a devenit dificil de utilizat de către cineva care a folosit mai ales telefoane cu ecrane tactile. Mulţumită BlackBerry, tastatura fizică a mai câştigat un an pe piaţă - poate încă doi-trei ani per total -, dar seamănă tot mai mult cu un port infraroşu. Ştii că face acelaşi lucru bine, dar îl face mai greu.

Citeşte şi o poveste despre viaţa cu BlackBerry Z10: Jurnal de BlackBerry Z10, ziua 2/21: ca prima dimineaţă la o femeie acasă

P.S.: BlackBerry a adus pe Q10 acelaşi mod de intuire a cuvintelor în timp ce scrii şi este cu siguranţă o funcţie de activat imediat. Este mai bun decât ceea ce oferă Apple în iOS şi Google în Android şi chiar învaţă ceea ce ai vrea să scrii pe măsură ce scrii tot mai mult.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Află mai multe despre BlackBerry:

REVIEW BlackBerry Z10 - canadienii au învăţat să facă smartphone-uri bune

BlackBerry Q10, cel mai bun smartphone cu tastatură, disponibil în România şi la Vodafone. Preţul începe de la 99 de euro

BlackBerry Q10, la primele impresii: o tastatură fizică foarte bună şi telefonul perfect pentru fanii BlackBerry

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete