Un zgârie-nori de un kilometru înălțime va rescrie recordurile mondiale: investiția uriașă din spatele proiectului
0Arabia Saudită se apropie tot mai mult de un moment istoric în arhitectura mondială: finalizarea Jeddah Tower, viitorul cel mai înalt zgârie-nori de pe planetă, care va atinge incredibila înălțime de 1.000 de metri.
Potrivit celor mai recente imagini surprinse în mai 2026, șantierul a ajuns deja la peste 100 de etaje, turnul ridicându-se la mai bine de 400 de metri deasupra orașului Jeddah.
Proiectul avansează într-un ritm accelerat, la doar câteva săptămâni după ce inginerii au celebrat atingerea acestui prag simbolic.
Când va fi finalizat, megastructura va depăși cu aproximativ 180 de metri actualul record deținut de Burj Khalifa din Dubai (830 m), devenind prima clădire din lume care atinge un kilometru înălțime-o performanță considerată până recent aproape imposibilă, scrie themirror.
Proiectul face parte din amplul plan „Jeddah Economic City”, menit să transforme litoralul Mării Roșii într-un centru global de afaceri și turism. Turnul este semnat de arhitecții Adrian Smith și Gordon Gill, cunoscuți pentru designul unor dintre cele mai spectaculoase clădiri din lume.
Forma sa trilaterală, inspirată din plantele de deșert, nu este doar estetică, ci și funcțională, contribuind la stabilitatea clădirii în fața vânturilor extreme de la altitudini record.
În interior, Jeddah Tower va găzdui un hotel de lux, apartamente exclusiviste, birouri și o platformă de observație aflată la 644 de metri altitudine, care ar urma să devină cea mai înaltă din lume.
Inginerii proiectului vorbesc despre o construcție revoluționară, bazată pe un nucleu masiv din beton și o fundație formată din sute de piloți forați la adâncimi de peste 100 de metri, capabili să susțină greutatea uriașă a structurii. Costul construcției se va ridica la 885 de milioane de euro.
Dacă lucrările vor rămâne în grafic, Turnul Jeddah nu doar că va prelua titlul de cea mai înaltă clădire din lume, ci va deveni și prima structură artificială care va atinge un kilometru înălțime.