Ele sunt cele mai detestate zodii. Insuportabile și irascibile, e greu să fii în preajma lor

0
Publicat:

Știm, lucrurile negative dor, nu ne face plăcere să le auzim, însă este firesc, cu toții avem părți bune și părți rele. Câteva dintre cele 12 zodii recunoscute de astrologie sunt periculos de rele, atunci când nu-și mai stăpânesc latura negativă.

Semnul zodiacal poate fi un adevărat ghid, atunci când vrei să cunoști pe cineva

Și nu vrei să te afli în preajma lor. Unele sunt taciturne, altele răutăcioase, unele mincinoase recunoscute. Desigur, nu generalizăm și nu uităm cel mai important detaliu, astrele predispun, oamenii dispun.

O să o luăm în ordine crescătoare, pentru a adânci misterul. Conform unui top realizat de astrologii americani, iată care sunt cele mai nesuferite zodii, atunci când vor să-și arate latura întunecată. E greu, foarte greu să le stai în preajmă.

Pe locul 6, se află eleganta Balanță

Știm cu toții că aspectul poate fi extrem de înșelător. Balanța are reputația unui semn dulce și nevinovat. Realitatea este că nici nu ai putea să te înșeli mai tare! În spatele apariției zâmbitoare, acest nativ este capabil să te înjunghie pe la spate, în stil mare! Totul doar ca să capete ceea ce vrea. Pericolul este că foarte rar se dau în vileag, sunt maeștrii vorbelor frumoase, știu exact ce să spună, ca să obțină ceea ce vor.

Pe locul 5, se află Scorpionul

Nu știi cum să te porți cu Scorpionul, ca să fie bine

Este alintat drept ”buldozerul insensibil”. Limba sa ascuțită și infatuarea l-au făcut celebru. Multe alte semne se feresc de enigmaticul Scorpion, stau departe de raza sa de acțiune. Scorpionul are reputația unui om direct, însă de cele mai multe ori uită că prin vorbele sale tăioase rănește sentimentele celorlalți. Cu toate acestea, ei nu regretă. Este un semn de apă super pasional, iar uneori îi expune pe cei dragi unei campanii de ”bine cu forța”. Detestă să fie contrazis și are darul de a te face să te simți ultimul om, dacă l-ai deranjat cu ceva.

Pe locul 4, se află Berbecul.

Încăpățânatul Berbec poate genera adevărate conflicte

Nativul care explodează de furie are o personalitate foarte încrâncenată și-i sperie adesea pe cei dragi cu comportamentul său vulcanic.

Încrederea sa este de o intensitate copleșitoare, este unul dintre cele mai furioase semne ale zodiacului. Berbecul este foarte imprevizibil, poate exploda ca un vulcan, când nici nu te aștepți. Și da, nimeni nu dorește să-i fie în preajmă, când se întâmplă asta.

Pe locul 3 se află carismaticul Leu

Cine s-ar fi gândit că această zodie solară se află în top? Asta se întâmplă fiindcă Leul obișnuiește să exagereze cu tot. Semn tipic de foc, adoră scena principală și face tot ce poate ca să rămână mereu pe ea. Atitudinea Leului îl face să-i strivească uneori pe ceilalți și devine de nesuportat. Este competitiv până la epuizare. Siguranța sa de sine pare adesea forțată, de aceea anumite persoane îl cataloghează fals. Nu au încredere în mândrul Leu sau nu au chef să se lupte cu aroganța lui.

Pe locul 2 se află Fecioara

Critică până la epuizare, Fecioara poate deveni o zodie super incomodă

Este atât de critică, încât te face să-ți iei câmpii. Tot timpul are ceva de obiectat, de îmbunătățit, de reproșat. Te privește de sus, de parcă ai fi o insectă pe care alege să nu o calce. Comportamentul său arogant este adesea insuportabil, așadar nimeni nu se miră că a ajuns pe un loc fruntaș în topul zodiilor detestate.

Este dominată de mândrie, snobism, nu are încredere în oameni, te supune la probe, nu lasă pe nimeni să treacă de scutul pe care și l-a ridicat în jurul său. Este foarte dificil să te împrietenești cu o Fecioară și s-o vezi relaxată și sinceră, adică ingredientele unei prietenii tipice.

Pe locul 1 se află un semn dual: enigmaticii Gemeni

Cei mai buni comunicatori au și cei mai puțini prieteni.

În topul preferințelor astrologice, se pare că aceștia se situează pe ultimul loc. Sunt un semn de aer fascinant, care combină turbulent două personalități, două extreme, nu știi când cu cine ai de-a face. De-asta este și greu. De cele mai multe ori, intri în impas cu această zodie supusă capriciilor personale. Este zodia cea mai imprevizibilă, lângă Gemeni te simți ca și cum ar trebui să calci pe coji de nuci. Caracterul său este instabil, capricios. Nu te poți baza pe el, nu poți avea încredere în el, nu poți avea așteptări din partea lui. În schimb, e bun la petreceri, te poți distra minunat lângă un Geamăn. Ideea este să nu intri cu el în chestii prea profunde, iar dacă o faci, ajustează-ți așteptările și asigură-te că zodia ta are ceva compatibilități cu Gemenii, altfel e de rău. Între cei necompatibili apar adevărate războaie, ranchiune și polițe ce așteaptă să fie plătite.

Foto: Shutterstock

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța