Ziua în care Suedia a acceptat primirea a 100.000 de refugiaţi

Au venit cu tot cu cai, vite şi tot felul de bunuri care au încăput în cufere. Au venit în trenuri arhipline, dar şi cu barca. Şi atunci, ca şi acum, existau temeri mari cu privire la posibilităţile societăţii de a rezista presiunii. Unul dintre episoadele istoriei Suediei relatează despre momentul în care ţara a acceptat primirea a 100.000 de refugiaţi, după două ore de deliberări.

La ora nouă jumătate dimineaţa, pe date de şapte septembrie, ambasadorul Finlandei la Stockholm, G.A. Gripenberg, a primit o telegramă de la Helsinki. Ambasadorul avea ca ordin să ia urgent legătura cu autorităţile. De fapt, urgenţa nu descria îndeajuns de bine gravitatea situaţiei. Se întâmpla în 1944, când Finlanda tocmai încheiase pace cu URSS. În tratatul de pace se specifica şi necesitatea dezarmării trupelor germane de pe teritoriul ţării.

‘’Se crease o stare de panică pentru că Germania nu voia să părăsească de bunăvoie Laponia’’, povesteşte fostul diplomat Markuu Reimaa, care recent a publicat lucrarea “Pohjoismaisia yhteksia” – Contacte Nordice. Însemna cu alte cuvinte un nou război pe frontul respectiv. Al treilea din ultimii cinci ani pentru Finlanda. În acest context guvernul finlandez a decis evacuarea a 100.000 de oameni în Suedia. “Trebuie neapărat să obţineţi un răspuns”, scria în telegrama adresată ambasadorului. Câteva ore mai târziu, Gripenberg se afla la sediul Ministerului de Externe din Stockholm. După o scurtă întrevedere cu secretarul de stat Erik Boheman, solicitarea a ajuns la guvern. Domnii au fost nevoiţi să aştepte raspunsul până după prânz, ‘’dar când acesta a sosit, a urmat o rundă de aplauze’’, scria Gripenberg în jurnalul său.

Înainte de adoptarea hotărârii, câţiva refugiaţi deja trecuseră frontiera în nord. La numai câteva zile după aceasta, s-a produs cea mai importantă şi rapidă mişcare de populaţie refugiată din toată istoria Suediei. Ziarul Dagens Nyheter avea la momentul respectiv trimişi speciali în Harapanda, care au descris în culori sumbre sărăcia şi mizeria oamenilor pe care i-au întâmpinat suedezii la graniţă. Unii dintre aceştia, de pildă, se minunau  la vederea îmbrăcămintei extrem de proaste a refugiaţilor. Majoritatea copiilor  purtau căciuli cu câteva numere mai mari, paltoanele căpătaseră o culoare verziue din cauza vechimii, iar peste pantalonii ponosiţi erau peticele altor pantaloni de lungime medie. Cam asta scria în Dagens Nyheter, pe 17 septembrie 1944.

În acelaşi articol se mai povestea despre un om în vârstă care îşi căra toată avuţia pe umeri: două preşuri vechi, o piele de oaie mâncată de molii şi o oală spartă. În ziua următoare, ziarul raporta că refugiaţii au străbătut un drum de şapte zile până să ajungă în siguranţă, în Suedia. Acelaşi ziar a luat interviuri câtorva dintre aceştia: un copil de unsprezece ani pe nume Mikko Ylintervo, care a traversat râul de la frontieră cu un feribot pentru evacuare la sud de Ővertorneå, în Ruskola, povestea că pornise singur din localitatea de baştină, Rovaniemi, şi singur s-a descurcat cu doi cai şi patru vite. În Tornedalen s-a mobilizat întreaga comunitate, toate satele, pentru a-i primi pe refugiaţi, dintre care mulţi erau prieteni sau rude cu localnicii.

Citiţi continuarea articolului pe www.historia.ro