Un spectacol de la Nottara a fost suspendat din cauza problemelor medicale ale lui Constantin Cotimanis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul „Ultimul Don Juan”, programat miercuri, de la ora 19.00, la Teatrul Nottara din Bucureşti, a fost suspendat „din cauza unor probleme medicale” ale actorului Constantin Cotimanis, potrivit lui Mircea Diaconu.

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul Teatrului Nottara, spectacolul „Ultimul Don Juan”, în regia lui Petre Bokor, din data de 30 ianuarie 2013, ora 19.00, a fost suspendat „din cauza unor probleme medicale”. În anunţ se mai spune că spectacolul „Ultimul Don Juan” va fi înlocuit cu „Variaţiuni enigmatice”, în regia lui Claudiu Goga.

Din distribuţia spectacolului „Ultimul Don Juan”, montat după o comedie de Neil Simon, mai fac parte Luminiţa Erga, Victoria Cociaş şi Raluca Gheorghiu.

Pe de altă parte, din distribuţia spectacolului „Variaţiuni enigmatice” fac parte Alexandru Repan şi Mircea Diaconu.

Contactat de „Mediafax”, actorul Mircea Diaconu a declarat că actorul Constantin Cotimanis are „o problemă de sănătate” şi „urmează un tratament”.

Constantin (Bebe) Cotimanis, născut în 18 februarie 1955, este un actor român care a jucat în numeroase piese de teatru, filme şi producţii de televiziune.

Actorul are o fizionomie uşor de reţinut dar şi un talent actoricesc remarcabil, jucând atât personaje negative cât şi pozitive.

În anul 2003 a apărut în „Castelul“ şi „Inşir-te mărgarite“ şi tot in acelasi an, pentru rolul din „Procesul lui Kafka“, primeşte „Marele premiu al oraşului Viena“. Bebe Cotimanis faceun rol memorabil pe scena Teatrului Nottara în „Soţul păcălit“ şi „Nu se ştie cum“, ambele roluri interpretate în stagiunea 2005.

El este cunoscut şi pentru rolurile din producţii precum „State de România - Student la Sorbona”, „Doctori de mame”, „Daria, iubirea mea”, „Happy End”, „Lacrimi de iubire”, „Magnatul”, „Zbor deasupra unui cuib de curci”, „Amen”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele