Umorul negru balcanic va fi „degustat“ anul acesta la  Divan Film Festival

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la ediţia de anul trecut a Divan Film Festival FOTO facebook

Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care se desfăşoară între 26 august şi 1 septembrie, în localitatea Cetate din judeţul Dolj, este dedicat anul acesta comediei balcanice.

„Degustătorii de film şi artă culinară“ vor putea vedea la Cetate filmele unor importanţi regizori din Serbia, Grecia, Albania, Bulgaria, Turcia, Croaţia, Slovenia, Macedonia şi Kosovo, care provoacă râsul prin cele mai diferite forme de umor: moştenirea lui Nastratin Hogea şi Păcală (Petăr cel Isteţ la bulgari şi macedoneni), dusă la absurd, ironie delicată sau autoironie lucidă, satira socială detaşată sau virată în culori întunecate.

„În plus, umorul negru a devenit o marcă balcanică, care înseamnă, de fapt, acea capacitate de a râde în momente tragice chiar şi de cele mai serioase lucruri, ceea ce i-a făcut pe localnici să străbată mai uşor o istorie dacă nu vitregă, măcar foarte dramatică, inclusiv în ultimii ani“.Directorul artistic al festivalului, Marian Ţuţui.

Selecţia filmelor invitate să reprezinte comedia balcanică va cuprinde câteva dintre peliculele reprezentative ale genului, precum : „Cine cântă acolo? “ (1980, regia Slobodan Sijan), ales de Academia de film iugoslavă, în 1996, drept cel mai bun film iugoslav din toate timpurile, dar şi câteva comedii balcanice practic necunoscute publicului românesc, precum coproducţia Slovenia/Croaţia premiată la festivalurile de la San Sebastian şi Toronto „De la un mormânt la altul".

Comediile recente ce vor fi prezentate la Divan deţin recorduri de box-office pentru ultimii ani în Albania, Slovenia, Bulgaria şi Croaţia.

Evenimentul este organizat de Fundaţia pentru poezie „Mircea Dinescu“, susţinut de Viasat România.

Din 2012, odată cu festivalul filmului şi gastronomiei balcanice, Fundaţia pentru poezie „Mircea Dinescu“ organizează şi un simpozion internaţional dedicat filmului balcanic, un fenomen transnaţional despre care specialiştii discută încă din anii '80 - perioada marilor succese internaţionale ale unor cineaşti precum Emir Kusturica şi Theo Anghelopoulos. Anul acesta, simpozionul va fi dedicat, de asemenea, comediei balcanice şi va avea oaspeţi din Grecia, Serbia, Bulgaria, Croaţia, Marea Britanie şi Albania.

Din programul festivalului nu vor lipsi concertele, spectacolele culinare, expoziţiile şi invitaţii de seamă. Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară are loc în fiecare an, la sfârşitul lunii august, în localitatea Cetate din judeţul Dolj. Divan Film Festival este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei şi susţinut de Institutul Cultural Român.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete