Trei veacuri de poveste despre muzică, într-o singură expoziţie, la Palatul Şuţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul Şuţu

Muzeul Municipiului Bucureşti organizează vernisajul expoziţiei tematice „Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie”, eveniment care va avea loc pe data de 23 iulie, ora 19.00, la Palatul Suţu. Noul proiect expoziţional este asociat Festivalului Internaţional George Enescu, Ediţia 2019.

Vizitatorii sunt invitaţi la un exerciţiu muzeal dedicat muzicii, menit să-i ajute să trăiască sincron nu mai puţin de trei veacuri de poveste experimentând, ascultând şi cunoscând astfel producerea, captarea şi redarea sunetului în istorie. De la orchestra mecanică, folosită încă din veacul al XVIII-lea, la pick-up-ul şi magnetofonul adolescenţilor din anii 1970 sau 1980, până la device-urile de înaltă fidelitate ale viitorului, toate acestea sunt prezentate în două săli special amenajate la Palatul Suţu.

Din panelul uriaş şi foarte variat al instrumentelor muzicale create în ultimii trei sute de ani a fost aleasă perspectiva unei antiteze dintre clasic şi foarte cunoscut, pe de o parte, şi tradiţional, aproape arhaic, pe de altă parte. Prelungirea anatomică a instrumentelor clasice poate fi considerată investiţia continuă, începând cu finalul secolului al XVIII-lea, în aparate care redau muzica. La început pe cilindru şi disc metalic perforat, trecând apoi prin aparatele cu acţiune mecanică, pe arc, pentru rotirea discului de ebonită (gramofon, gramolă, patefon etc.), până la apariţia primilor tranzistori şi dezvoltarea transmisiunilor radio, după Primul Război Mondial. În spaţiul expoziţional vizitatorii vor putea folosi un magnetofon Kashtan din 1983, un pick-up Tesla din 1985, dar şi o orchestră mecanică cu cilindru perforat de la începutul secolulului al XIX-lea. Publicul se va bucura de re-vizionarea unor excelente concerte din cadrul ediţiilor anterioare ale Festivalului George Enescu, pe ecranele a patru televizoare, dar vor fi şi o serie de căşti la care se vor putea asculta protagonişti ai unor diferite curente muzicale din anii 1960-1980. Atmosfera creată de muzică este prezentă prin imagini alegorice pe variate obiecte casnice, încă din secolele XVII-XVIII, cu precădere vesela din ceramică şi porţelan de producţie occidentală.

Muzeul Municipiului Bucureşti oferă această poveste expoziţională pentru prima oară locuitorilor Capitalei, amintindu-le astfel că dincolo de confruntări cotidiene, competiţii profesionale sau nepotriviri de moment în alegerile noastre, rămâne undeva păstrată dorinţa de refugiu prin muzică.

Viaţa de acasă este fără încetare modelată de muzică. Intimitatea îşi are preferinţele ei muzicale. După cum studiul, distracţia sau relaxarea au portofoliul lor muzical. Iar dacă suprapunem cu varietatea vârstelor, culturilor, gusturilor, dorinţelor, tot ceea ce devenim şi ne defineşte pe măsură ce creştem şi facem alegeri, totul pare să fie însoţit de muzică. Întreaga noastră viaţă, cu succesiunea vârstelor, pare să flaneze între andante, allegro sau maestuoso. Un lucru este clar. Liniştea se dobândeşte prin muzică. Anxietatea se vindecă prin muzică. Fericirea este sunet, iar iubirea - cea dintâi cheie sol. Cu fiecare gamă trăită culegem sentimente, experienţe, dorinţe. Experimentăm şi trăim prin muzică. În muzică nu există inadecvare cu timpul trăit” - Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului Bucureşti, curator al expoziţiei.

Asocierea acestui experiment expoziţional inedit marca MMB cu Festivalul Internaţional George Enescu are loc pe fondul derulării ediţiei 2019 în Capitală. Pe întreaga perioadă a evenimentului, Bucureştiul devine destinaţia mondială preferată de iubitorii muzicii clasice. Este o perioadă în care oraşul se conectează cu muzica, iar expoziţia „Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie” diversifică şi extinde această experienţă oferind o călătorie inedită pe care o propune prin trei secole de ascultare a muzicii la români. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete