START Festivalul de la Cannes, în cifre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceremonia de deschidere a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, al cărui juriu va fi prezidat de Steven Spielberg, va avea loc astăzi, de la ora locală 19.15 (20.15 ora României). Audrey Tautou îi succede în rolul de gazdă a ceremoniilor de la Cannes actriţei franceze Bérénice Béjo, care a prezentat evenimentul în 2012.

Actriţa Audrey Tautou, în vârstă de 36 de ani, şi-a câştigat faima în 2002, după apariţia în filmul francez "Amelie", dar, în afară de lungmetrajul "Codul lui Da Vinci", lansat în 2006, ea nu a mai apărut în alte producţii cu bugete impresionante.

Festivalul de la Cannes va include 70 de lungmetraje proiectate în 12 zile, dintre care 20 în competiţie, 4.000 de titluri propuse la piaţa de film, 24 de trepte de urcat în faţa Palais des Festivals şi 4.800 de jurnalişti acreditaţi.  

52 de lungmetraje vor rula în selecţia oficială (din care 20 în competiţie), 18 în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs şi 10 în secţiunea Semaine de la Critique.

Covorul roşu: 60 de metri pentru cele 24 de trepte din faţa Palais des Festivals.

Echipa festivalului: 30 de specialişti permanenţi, 700 de colaboratori în perioada festivalului şi 300 de specialişti pentru piaţa de film.

Presă: aproape 4.800 de jurnalişti acreditaţi, dintre care 300 de echipe de televiziune.

Bugetul festivalului: aproximativ 20 de milioane de euro, din care 50% provin din fonduri publice (Ministerul Culturii, primăria oraşului Cannes, Consiliul Regional Paca, Consiliul General Alpes-Maritimes).

Securitate: 700 funcţionari de poliţie (Poliţia Municipală, Poliţia Naţională şi patru companii de securitate private) şi 344 de camere de supraveghere care funcţionează 7 zile din 7 şi 24 de ore din 24.

Locuri de muncă: 3.160 de locuri de muncă înfiinţate doar pentru o singură ediţie a festivalului.

Numărul de nopţi de cazare: 85.000 (în 2012) - hotelierii din Cannes realizează aproape 15% din cifra de afaceri anuală în doar 12 zile, pe durata festivalului.

Populaţia: se triplează, de la 73.324 locuitori la peste 200.000.

Decoraţiuni: peste 20.000 de plante verzi (petunii)

Marché International du Film: suprafaţă de expoziţie de 13.000 metri pătraţi, peste 10.000 de participanţi dintr-o sută de ţări, 600 de expozanţi, o cifră de afaceri de aproape 1 miliard de dolari (cifra de afaceri din 2012). Aproximativ 5.000 de filme prezentate, 1.500 proiecţii în 34 săli.

Cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se desfăşoară în perioada 15-26 mai.

Mai multe pentru tine:
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”