Scurtmetajul „Prima noapte“, selecţionat în competiţie la Festivalul de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Prima noapte/ First Night", scris şi regizat de Andrei Tănase, va concura pentru trofeul acordat celui mai bun scurtmetraj în secţiunea Orizzonti a Festivalului de la Veneţia (31 august – 10 septembrie). Este singurul titlu românesc inclus anul acesta în competiţie.

Ajuns la cea de-a 73-a ediţie, Veneţia este unul dintre cele mai vechi şi mai prestigioase festivaluri de film din lume. Secţiunea Orizzonti este rezervată filmelor care inovează şi acordă o atenţie specială descoperirii de talente în cinema.


Intriga filmului "Prima nopate" este scurtă, însă complicaţiile ei – multiple. Ziua de naştere a lui Alex se apropie, iar tatăl său, Călin, i-a pregătit o surpriză foarte specială: prima noapte de dragoste cu o fată. În distribuţie: tinerii actori Alfredo Minea şi Cristiana Luca, alături de Mimi Brănescu şi Elvira Deatcu.

"Prima noapte" este un scurtmetraj independent, realizat fără sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Scenariul a fost înscris în 2014 la cele două concursuri de proiecte organizate de CNC, dar nu a primit finanţare. Filmul este co-produs de Deutsche Exotik Filmproduktion GmbH, Libra Film Productions, Commitet şi ARTE/ SWR Germania. În aceeaşi formulă de co-producţie, Andrei Tănase a mai regizat Claudiu şi crapii (2014) şi Vacanţa la ţară (2015). Imaginea filmului este semnată de Barbu Bălăşoiu (Sieranevada).
Andrei Tănase (născut în 1982) a studiat filmul la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. A regizat scurtmetraje selecţionate şi premiate în festivaluri: Vacanţa la ţară (2015), distins cu Premiul Luna la NexT Film Festival şi selecţionat la TIFF, Festivalul Internaţional al Filmului Francofon de la Namur, Timishort, Filmfest Dresden, Claudiu şi crapii (2013), proiectat la Cottbus, TIFF, Namur sau Molodist (Kiev), Kings of the Castle (co-regizat cu Vlad Ilicevici, scurtmetraj documentar, 2010), Mc Russia (scurtmetraj documentar, 2008), Love Forever (2006), Myriapod (2004).

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică