„RadiRo”, unicul festival din lume dedicat orchestrelor radio începe pe 18 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a patra ediţie a „RadiRo”, Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, un eveniment produs şi organizat de Radio România, şi prezentat o dată la 2 ani, se va desfăşura între 18 şi 25 noiembrie şi va aduce în faţa publicului din România câteva dintre cele mai prestigioase orchestre europene.

O premieră la această ediţie a Festivalului ”RadiRo” este reprezentată de noua secţiune de jazz, care va completa programul simfonic cu care este deja obişnuit publicul român. Cele 8 concerte de muzică clasică se vor desfăşura la Sala Radio, iar cele 4 concerte de jazz vor fi prezentate la Sala Auditorium - MNAR  (Muzeul Naţional de Artă al României).

„RadiRo” 2018 va însemna şansa iubitorilor de muzică din România să asculte la Bucureşti celebra      BBC Philharmonic Orchestra (Marea Britanie), care va prezenta două concerte la Sala Radio (22, 23 noiembrie), sub bagheta dirijorilor Moritz Gnann, respectiv Ben Gernon şi cu participarea soliştilor Andrei Ioniţă (violoncel) şi Kristóf Baráti (vioară).

De asemenea, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii MDR din Leipzig (Germania) - cea mai veche orchestră radio europeană - va susţine două concerte în cadrul Festivalului ”RadiRo” 2018 (19, 20 noiembrie), ambele derulate sub bagheta dirijorului Robert Trevino, prilej de a aprecia doi solişti de excepţie: violonista Simone Lamsma şi pianistul Mihai Ritivoiu. În plus, alte două importante ansambluri europene vor evolua în cadrul festivalului: Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Irlandeze (RTÉ National Symphony Orchestra) şi Orchestra Radiodifuziunii Elveţiei Italiene (Orchestra de la Svizzera Italiana) din Lugano, alături de ”gazda”    eveni­mentului, Orchestra Naţională Radio România.

Un repertoriu extrem de atractiv şi de variat se regăseşte pe afişul evenimentului : Maurice Ravel - Suita „Daphnis şi Chloé”, Claude Debussy – ”Preludiu la după-amiaza unui faun”, Gustav Mahler - Simfonia a V-a, Piotr Ilici Ceaikovski - Uvertura fantezie „Romeo şi Julieta”, Nikolai Rimski-Korsakov - Suita simfonică „Şeherazada”, Wolfgang Amadeus Mozart - Uvertura operei „Nunta lui Figaro”, alături de cele două rapsodii semnate de George Enescu sau de lucrări de valoare, mai rar interpretate, ca Poemul simfonic „O viaţă de erou” - Richard Strauss,  Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră - Béla Bartók sau Simfonia a II-a - Serghei Rachmaninov.

Seria de concerte de jazz  va fi susţinută de Big Band-uri ale  radio-difuziunilor publice din Danemarca, Croaţia şi bineînţe­les, România. Vedeta acestei serii de concerte va fi Aura Urziceanu, care va reveni în România după mai mulţi ani, special pentru a cânta în faţa publicului Festivalului ”RadiRo”, alături de Big Band-ul Radio România.

Toate concertele festivalului sunt transmise live de Radio România, înregistrate şi difuzate ulterior de Televiziunea Română şi difuzate, de asemenea, de toate radiodifuziunile membre ale Uniunii Europene de Radio.

Pentru alte informaţii legate de  RadiRo 2018 vă rugăm să consultaţi site-ul oficial.  

Biletele sunt disponibile online, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco