Palatul „Luigi Cazzavillan”, aflat în „agonie”, motiv de dispută între Clotilde Armand şi ministrul Culturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul „Luigi Cazzavillan”

Clotilde Armand, consilier Sectorul 1, scrie pe Facebook că soarta arhitecturii vechi din Bucureşti nu pare să-i intereseze pe edili, politicianul amintind de palatul „Luigi Cazzavillan", condamnat la prăbuşire. Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu, precizează că în curând va propune amendarea legislaţiei în această problemă.

„Palatul Luigi Cazzavillan încă mai stă în picioare chiar dacă a primit demult sentinţa: "Atenţie! Pericol de prăbuşire". Soarta arhitecturii vechi din Bucureşti pare să nu afecteze în niciun fel comportamentul edililor interesaţi să distrugă definitiv identitatea şi memoria oraşului. Aceste clădiri de patrimoniu se ruinează lent sub ochii noştri, din nepăsarea noastră", a scris Clotilde Armand pe reţeaua de socializare.

În replică, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu, afirmă că „în atribuţiile MCIN intră propunerile de schimbări legislative, iar în curând vom propune amendarea legislaţiei pentru ca situaţii precum cea pomenită să fie imposibile pe viitor". 

„Ministerul Culturii poate emite, direct sau prin intermediul Direcţiilor Judeţene pentru Cultură, respectiv al Direcţiei pentru Cultură a Municipiului Bucureşti, avize de urgenţă pentru intervenţii de protecţie fără consultarea Comisiei Naţionale a Monumentelor lstorice (a biroului, a secţiunilor sau a plenului)”, a mai scris Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook. 

„Desigur nu este doar vina dumneavoastră pentru această situaţie, dar pentru ca sunteţi la putere şi aveţi o majoritate eu cred că puteţi face ceva în acest sens lăsând la o parte orgoliul politic. Din respect pentru identitatea acestui oraş şi pentru români în general: dacă nu respectăm trecutul nu putem vorbi despre acel viitor de care aţi pomenit mai sus", mai precizează politiciana USR.

Palatul „Luigi Cazzavillan" este situat pe strada Temişana nr. 2-4, în apropierea Parcului cu acelaşi nume, pe latura de vest. A fost construit în 1901, extins în 1911 şi în 2013, iar de atunci este în "agonie". 

Casa veche, a cărei decoraţie în relief din stuc abia se mai desluşeşte, a fost numită de istoricul Andrei Pippidi "un palat veneţian eşuat”. Edificiul nu poate fi încadrat într-un stil din cauza stării grave de degradare, potrivit specialiştilor. 

În urma cutremurului din 1977 a fost afectată serios. Acoperişul este distrus, ferestrele sunt sparte, iar structura de rezistenţă şubredă. Casa este înscrisă în lista monumentelor istorice din 2010.

Aici ar fi locuit ziaristul român de origine italiană Luigi Cazzavillan, care a fondat ziarul Universul în anul 1884.

În apropierea casei se află Parcul „Luigi Cazavillan", în care se află monumentul şi fântâna „Luigi Cazzavillan", construite în anul 1905 de sculptorul Filip Marin, profesor la acea vreme la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Scuarul a avut configuraţie în manieră italiană, cu trasee geometrice, cu alei circulare şi accese pe diagonală, străjuite de arbori columnari. Întreg ansamblul, împreună cu fronturile clădirilor din jur, este reprezentativ pentru Bucureştii începutului de secol. 

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat