„O legendă... Margareta Pâslaru - 65 de ani de carieră". Artista vine la vernisajul expoziției organizate de MNIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia "O legendă... Margareta Pâslaru - 65 de ani de carieră" va fi vernisată, miercuri, la Muzeul Naţional de Istorie a României, în prezenţa artistei, şi va cuprinde creaţii vestimentare, discuri rare, afişe de teatru şi film, diplome şi distincţii, potrivit Agerpres.

Margareta Pâslaru. FOTO afiș expozitie MNIR

„Ce modalitate mai bună de a inaugura Luna Femeii decât printr-o expoziţie dedicată uneia dintre cele mai valoroase şi apreciate artiste ale României? Cântăreaţa, compozitoarea, textiera, actriţa de teatru şi film, regizorul artistic, producătoarea, scenarista, scriitoarea, realizatoarea de radio şi TV Margareta Pâslaru sărbătoreşte, în anul 2023, 65 de ani de carieră", se arată într-un comunicat al MNIR, transmis Agerpres.

O carieră fabuloasă în care a colaborat cu peste 60 de compozitori, în care a consemnat 231 de apariţii pe suport discografic (doar la Electrecord a lansat, până în 2011, 66 de discuri, la care se adaugă 22 de discuri în străinătate) şi a înregistrat aproape 800 de piese, în care a apărut în filme şi piese de teatru, a fost difuzată permanent la radio şi a primit recunoaşterea internă şi internaţională

Vizitatorii Muzeului Naţional de Istorie a României vor avea ocazia să descopere, pe lângă creaţiile vestimentare proprii ale Margaretei Pâslaru, o serie de discuri rare, afişe ale spectacolelor de teatru şi concertelor de muzică uşoară, diplome şi distincţii primite, reviste, albume cu articole de presă etc.

 Încasările albumului care va fi lansat în luna martie 2023, vor fi donate integral Ambulanţei pentru Monumente.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 1 martie - 2 aprilie şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică.

Margareta Paslaru. FOTO arhivă

Considerată de mulţi o artistă complexă, a cărei voce oferă posibilităţi infinite, Margareta Pâslaru a fost sursă de inspiraţie pentru nu mai puţin de 65 de compozitori. Henry Mălineanu, Aurel Giroveanu, Edmond Deda şi Nicole Kirculescu sunt doar câţiva dintre compozitorii clasici ai muzicii uşoare care i-au încredinţat marii artiste creaţiile lor.

Dintre creaţiile sale muzicale fac parte „Timpul“, „Dacă ai ghici“, „Diamant fermecat“ şi „Lasă-mi toamnă pomii verzi“, iar cea din urmă s-a calificat prin votul publicului în „Top 80“ Radio România Actualitaţi, ca fiind una dintre cele mai frumoase melodii din ultimii 80 de ani. Printre filmele în care a jucat se numără „Fumatul strict oprit“ (1961, regia Valeriu Lazarov); „BD la munte şi la mare“ (1971, regia Mircea Drăgan), „Veronica” (1972, regia Elisabeta Bostan) şi „Moartea domnului Lăzărescu” (2005, regia Cristi Puiu).

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului