Finisaj Mirela Iordache, „Entropomorfe“, cu 10% reducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, între orele 19:00 şi 21:00, la Galeriile Carol (Bulevardul Carol Nr. 59, etaj 1), are loc finisajul expoziţiei „Entropomorfe“ a artistei Mirela Iordache, curatoriată de Raluca Băloiu. Cu această ocazie, lucrările vor avea 10% reducere.

La Galeriile Carol, sezonul 2017 a început cu expoziţia „Entropomorfe“, semnată Mirela Iordache, care a fost vernisată joi, 16 februarie.

Expozitia "Entropomorfe" a artistei Mirela Iordache, curatoriată de Raluca Băloiu, a fost deschisa timp de aproape o luna in acest exceptional de primitor spatiu de expunere, situat intr-o casa veche, "viscontiana", de la intersectia cu Mosilor (de care se îngrijesc cu pasiune galeriştii Iulia Deme şi Marian Enache).

Expozitia prezinta atat lucrari dintr-o perioada de creatie mai veche, realizate in maniera "hiperrealista", cat si lucrari mai noi, create intr-o multitudine de tehnici, care imbina armonios figurativul cu nonfigurativul. Unele imagini sunt, insa, atat de puternice incat trebuie neaparat vazute, n-are rost sa fie "povestite".

Redăm mai jos cuvintele de prezentare ale curatoarei Raluca Băloiu şi ale artistei Mirela Iordache:

„Adjectivul „Entropomorfe” descrie rezultatele experimentelor cu substanţe chimice care dau forma lucrărilor prezentate aici.“ (Mirela Iordache)

„Mirela Iordache abordează stiluri picturale tále quále sau ilustrează o sinteză a expresionismului abstract, a neoexpresionismului şi a hiperrealismului. Expoziţia de la Galeriile Carol aduce în atenţia publicului seria de lucrări abstract-gestualiste iniţiată în 2014 sub titlul Entropomorfe, continuată şi dezvoltată până în prezent sub forma experimentului cu diferite materiale utilizate pe suprafaţa pânzei. Tablourile Mirelei sunt veritabile structuri complexe, în care materia picturală devine subiectul compoziţiilor; iar culorile de ulei, pigmenţii, baiţurile şi tuşurile iau în stăpânire toată suprafaţa lucrării.

Accentuarea materialităţii pânzei era văzută de Clement Greenberg ca „all-over painting” în terminologia care definea pictura abstractă americană (prima menţionare a termenului a fost făcută în 1948, în „The Crisis of the Easel Picture”). Totodată, termenul desemna procesul materialităţii picturale lipsite de recuzita tridimensională tradiţională, pictura devenind, astfel, experienţă şi textură pură.

Lucrările Mirelei par a fi pământuri aride, munţi vulcanici, suprafeţe care se dezintegrează. Culorile mixate cu răşini se decantează aleatoriu în straturi şi substraturi. Compoziţiile devin veritabile teritorii ale haosului, dezordinii, întâmplării, ceea ce în terminologia termodinamicii am numi entropie. Definită ca „principiul al doilea al termodinamicii”, entropia măsoară gradul dezordinii unui organism. Supuse legii entropiei, lucrările Mirelei sunt expresii ale fragilităţii, echilibrului instabil şi incoerenţei societăţii în care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea.

Este potrivit a aduce o explicaţie în ceea ce priveşte terminologia utilizată de Mirela Iordache. Artista preia din fizică termenul „entropic” asociindu-i apoi cuvântul „antropomorf”; licenţa poetică rezultată defineşte ştiinţa care studiază dezordinea umană, entropomorfia.“ Raluca Băloiu, curator

Lucrările Mirelei Iordache sunt prezente în colecţii particulare din SUA, Austria, Franţa, Grecia, Israel şi România. Artista a participat la concursuri internaţionale şi naţionale, fiind premiată cu „pArte de Arte” de Fundaţia Culturală Criterion (2014); a fost nominalizată la STRABAG Artaward International (2013) şi a fost invitată la Triennale Européene de l’Estampe Contemporaine (2013). Printre rezidenţele artistice la care a participat se numără: Soleil de l’Est din Le Barcarès, Franţa (2011) şi Château de Trousse Barrière, Briare, Franţa (2010).

De la stânga la dreapta: Raluca Băloiu (curator), Mirela Iordache (artistă) şi Marian Enache (galerist)

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”