Editorii se ceartă pentru un târg care nu există

0
Publicat:
Ultima actualizare:

armoniza demersurile. Comunicarea în breaslă există prea puţin, interesele proprii dinamitând o piaţă care trăieşte criza lipsei de soluţii. Asociaţia Editorilor din România a depus la

armoniza demersurile. Comunicarea în breaslă există prea puţin, interesele proprii dinamitând o piaţă care trăieşte criza lipsei de soluţii. Asociaţia Editorilor din România a depus la Ministerul Culturii un proiect pentru organizarea unui Salon al cărţii Bookfest, între 13 şi 18 iunie, la Romexpo. Ideea a atras atenţia Ministerului Culturii, care a decis scoaterea la licitaţie a proiectului privat al AER, fără să consulte iniţiatorul, încălcând acordul de principiu privind exclusivitatea acţiunii. La o întâlnire cu alte asociaţii de editori, Ministerul Culturii a sugerat Asociaţiei Editorilor că trebuie fie să îşi cedeze proiectul, fie să-l împartă cu oricine ar mai dori să se implice în realizarea lui. Pe de altă parte, Asociaţia Editurilor cu Profil Pedagogic şi Cultural, Societatea Editorilor din România, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România şi Organizaţia Patronală Agora s-au simţit nedreptăţite şi înlăturate de la organizarea unui târg de anvergură. Secretarul de stat Ioan Onisei a declarat, pentru Mediafax, că Ministerul Culturii este interesat în organizarea unui târg de mare anvergură, este gata să închirieze spaţii la Romexpo şi să le pună la dispoziţia asociaţiilor de editori, iar asociaţiile de editori să organizeze târgul. Dacă instituţiile nu ajung la o concluzie, s-ar putea să fie prea târziu pentru organizarea unui târg care să continue tradiţia Bookarest.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG