„Bacalaureat“ - Sala plină la premiera filmului lui Cristian Mungiu de la Bucureşti VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala Palatului a fost plină, joi seară, la Sala Palatului    FOTO: Florin Ghioca

Aproximativ 3.500 de persoane au fost prezente, joi, la premiera filmului ”Bacalaureat” al lui Cristian Mungiu, care s-a desfăşurat la Sala Palatului din Bucureşti simultam cu cea mondială a peliculei, care a avut loc în cadrul competiţiei oficiale a Festivalului de Film de la Cannes.

Proiecţia de la Bucureşti a fost precedată de o transmisiune în direct de la Cannes, iar apariţia echipei filmului pe covorul roşu al festivalului a fost salutată şi din Sala Palatului cu aplauze.

La premiera de pe Croazetă, vestimentaţia întregii echipe masculine a fost semnată Monocult, în timp ce actriţele Mălina Manovici şi Lia Bugnar au purtat creaţii Murmur, respectiv Irina Marinescu.

La Bucureşti, filmul a fost proiectat în prezenţa mai multor membri ai echipei, între care s-au aflat actorii Gheorghe Ifrim şi Liliana Mocanu, iar un mesaj al regizorului Cristian Mungiu a fost proiectat pe ecranul Sălii Palatului.

Printre cei prezenţi la evenimentul din Capitală s-au numărat regizori, actori, oameni de cultură şi din industria cinematografică. Printre aceştia s-au aflat actriţa Manuela Hărăbor, directorul Festivalului Internaţional ”Shakespeare” de la Craiova, Emil Boroghină, regizorul Tudor Giurgiu, fostul ministru al Culturii Vlad Alexandrescu, scriitorul şi membrul Consiliului Naţional al Audiovizualului Răsvan Popescu şi vicepreşedintele Institutului Cultural Român Liviu Jicman.

Cristian Mungiu a dat „Bacalaureat” la Sala Palatului

Cei mai mulţi dintre cei prezenţi la avanpremiera de la Bucureşti au apreciat jocul actorilor, dar şi modul în care regizorul a spus povestea şi a pus accent pe probleme actuale din România.

Filmul porneşte de la preocupările unui părinte în contextul societăţii româneşti de astăzi. Producţia ”Bacalaureat” este primul lungmetraj al lui Cristian Mungiu care are în centru un personaj masculin.

Regizorul şi scenaristul Cristian Mungiu a declarat pentru agenţia de presă News.ro că cel mai recent film al său are ca sursă de inspiraţie şi multele articole despre corupţie şi educaţie apărute în presa românească a ultimilor ani.

”Ce îi transmiţi copilului tău, asta e chestiunea de bază. Ce îl înveţi: cum să se descurce în lumea noastră obişnuită cu scurtături pentru oricare situaţie sau cum să respecte nişte principii, cu speranţa că doar aşa se va îndrepta ceva vreodată într-o societate în care predomină individualismul în detrimentul unei educaţii pentru binele comun”, a spus Cristian Mungiu.

Filmul îi are în rolurile principale pe Adrian Titieni şi pe Maria Drăguş, iar din distribuţie mai fac parte, între alţii, Lia Bugnar, Vlad Ivanov şi Gelu Colceag.

”Bacalaureat” va putea fi văzut şi în cinematografele din Cluj-Napoca, Ploieşti, Arad, Târgu Mureş, Brăila, Timişoara, Bacău, Piteşti, Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu, Suceava, Constanţa, dar şi în Bucureşti, la Afi Palace Cotroceni, Mega Mall şi Sun Plaza.

Proiecţii în prezenţa echipei vor avea loc la Cluj-Napoca, pe 20 mai, Filarmonica ”Banatul” Timişoara, pe 21 mai, Centrul Cultural Bucovina, Cinema Modern Suceava, pe 26 mai, Cinema Unirea Botoşani, pe 27 mai, Cinema Victoria Iaşi, pe 28 mai, şi Cinema Dacia Piatra Neamţ, pe 29 mai.

Cristian Mungiu s-a născut pe 27 aprilie 1968, la Iaşi. A studiat literatura engleză, la Universitatea din Iaşi, iar în 1998 a devenit licenţiat în regie, după ce a urmat cursurile Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Este primul regizor român care a câştigat Palme d’Or pentru lungmetraj, la ediţia din 2007 a Festivalului de Film de la Cannes, cu filmul ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.

Cineastul a semnat regia a 12 filme de scurt şi lung metraj. A debutat în lungmetraj cu filmul ”Occident” (2002), cu Alexandru Papadopol în rolul principal, şi a continuat cu filmele ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), ”Amintiri din Epoca de Aur” (2009) şi ”După dealuri” (2012). În 2012, la Festivalul de Film de la Cannes, Cristian Mungiu a primit trofeul pentru cel mai bun scenariu, pentru povestea filmului ”După dealuri”, care a primit şi premiul de interpretare feminină, atribuit actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur.

De asemenea, Cristian Mungiu este primul cineast din România care a fost invitat să facă parte din juriul competiţiei oficiale de la Cannes, la ediţia din 2013.

În 2012, regizorul a primit din partea Regelui Mihai I medalia "Crucea Casei Regale a României", după ce, în iunie 2007, a primit Ordinul Naţional ”Steaua Romaniei” în grad de Cavaler din partea preşedinţiei României. În mai 2013, a primit titlul de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor din partea Guvernului francez.

A înfiinţat, în 2003, împreună cu regizorul şi muzicianul Hanno Höfer şi cu directorul de imagine Oleg Mutu, compania de producţie Mobra Films.

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat