„Atelier“, cel mai vechi festival internaţional de teatru din România, revine la Sfântu Gheorghe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Repetiţii ale spectacolului „Martiri“, cu care Teatrul Naţional Târgu Mureş va participa la festival FOTO Cristina Gânj

Cel mai vechi festival internaţional de teatru din România, „Atelier“, ajuns la a XXI-a ediţie, revine după şapte ani la Sfântu Gheorghe, între 28 mai şi 4 iunie, cu un program în care sunt incluse 22 de spectacole de teatru din ţară, dar şi din Franţa, Italia, Venezuela sau Brazilia.

Conducerea Teatrului „Andrei Mureşanu“ (TAM) din Sfântu Gheorghe a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că după şapte ani, „cât timp a stat în nord", Festivalul internaţional de teatru "Atelier" se întoarce la Sfântu Gheorghe, transmite corespondentul Mediafax.

"Cel mai vechi festival internaţional de teatru din România s-a născut în 1992 la Sfântu Gheorghe, iar după 13 ediţii s-a mutat la Sighişoara, după un an la Baia Mare, iar pe urmă la Satu Mare. Deci, a stat şapte ani în nord, iar acum se întoarce în Sfântu Gheorghe", a declarat iniţiatorul şi directorul festivalului, dramaturgul Radu Macrinici, membru în conducerea TAM.

Macrinici a subliniat că ediţia a XXI-a a festivalului este dedicată oraşului cultural Sfântu Gheorghe, municipiul fiind între primele cinci-şase oraşe din România în ceea ce priveşte finanţarea culturii pe cap de locuitor, precum şi "Anului Jocului", program lansat de Primăria Sfântu Gheorghe la începutul acestui an.

La festival şi-au anunţat prezenţa mai multe teatre din străinătate, cum ar fi Franţa, Italia, Venezuela şi Brazilia, precum şi din ţară, respectiv din Târgu Mureş, Piatra Neamţ, Brăila, Bacău, Bucureşti şi Cluj-Napoca. De asemenea, vor fi prezente toate trupele de teatru şi de dans din Sfântu Gheorghe.

„Practic, este un festival susţinut de comunitatea de aici, ceea ce este foarte important, pentru că arată că este o comunitate puternică care poate să susţină un eveniment de asemenea importanţă“, a mai spus Macrinici, menţionând, totodată, că şi premiile festivalului vor fi lucrări de artă donate de artiştii plastici din Covasna. Festivalul internaţional de teatru „Atelier", care include 22 de spectacole, se va desfăşura între 28 mai şi 4 iunie.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €