Amos Oz: „Scrie despre satul tău. Cui îi pasă de omenire?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul israelian tradus în peste 40 de limbi a stat de vorbă cu Gabriel Liiceanu luni seară la Ateneul Român, în faţa unei săli arhipline, care l-a aplaudat în picioare.

Unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori contemporani, un veşnic candidat la Nobel, Amos Oz s-a aflat la Bucureşti pentru două zile - este a treia vizită a lui Oz în Capitală. La întâlnirea cu publicul de la Ateneu, Oz şi-a centrat discursul de la Bucureşti pe iubirea faţă de aproape, familie, fanatism şi lupta politică. Întâlnirea cu Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, care l-a editat pe Oz în româneşte, a stat sub semnul unei solemnităţi calculate. Momentele-cheie ale dialogului, cu trimitere şi la spaţiul românesc (cultural) şi la cel european (politic), au venit spre finalul discuţiei, din câteva întrebări-provocare.

„Sfatul meu pentru orice scriitor este să scrie despre ce cunoaşte mai bine. Scrie despre satul tău! Cui îi pasă de omenire?", a fost răspunsul lui Amos Oz când Gabriel Liiceanu a făcut o trimitere la destinul „scriitorului de primă mână dintr-o ţară de mâna a treia", verbalizând astfel una dintre problemele spaţiului cultural românesc.

„S-ar putea să existe un alt scriitor mai bun decât tine, s-ar putea să fie oameni care să-ţi spună că ar fi mai bine să alegi alt subiect ca să devii internaţional. Nu-i asculta. Singurul lucru de care trebuie să ţii cont e ce vrei să faci tu în momentul acela", a fost îndemnul lui Amos Oz, autorul a 12 romane şi a şase cărţi de eseuri care, deşi nu au fost scrise într-o limbă de circulaţie internaţională, sunt traduse în mai bine de 40 de ţări.

„Am o relaţie de atracţie şi furie cu Europa"

Despre relaţia cu Europa, ca evreu a cărui familie a fost puternic marcată de Holocaust (mama lui s-a sinucis când Amos Oz avea doar 12 ani), Oz a mărturisit: „Viaţa mea nu e o vendetă împotriva Europei. Dar port în mine o ambivalenţă în legătură cu Europa. O combinaţie de atracţie, fascinaţie şi furie". Gabriel Liiceanu citase un pasaj din volumul de eseuri „Cum să lecuieşti un fanatic" şi punctase că vina Europei faţă de Israel şi de Palestina, aşa cum o redă Oz, ignoră rana unui european: comunismul.

Scriitorul a explicat că e împotriva oricăror sisteme opresive, dar că nu poate uita ce-au trăit părinţii lui când au fost alungaţi din Europa. „A fost o poveste de dragoste neîmpărtăşită: ei iubeau Europa, însă Europa nu i-a vrut. Paradoxal, asta i-a şi salvat. În 1939, dacă nu plecau, mureau".

„Astăzi, în Israel există opt milioane de prim-miniştri şi opt milioane de Mesia şi fiecare are formula personală pentru mântuire imediată. Nimeni însă nu ascultă. Cu o excepţie: eu ascult şi din asta îmi câştig existenţa", a glumit Oz pentru a explica de ce e greu de vorbit despre vină şi ştergerea ei în acest conflict. „Pentru mine, viaţa e sinonimă cu compromisul. Iar antonimul compromisului e fanatismul", a mai adăugat scriitorul.

„Sunt o muscă pe peretele unei familii"

Vorbind despre importanţa lecturii şi credinţa că o carte poate face un om mai bun, Amos Oz s-a întors la relaţiile umane, familiale, care-l fascinează şi care marchează literatura sa, într-un joc de imaginaţie: „Cartea e cel mai bun prieten al nostru. Să spunem că e trei noaptea şi nu putem dormi. Dacă chemăm o carte de pe raftul bibliotecii, ea va veni să ni se alăture necondiţionat. Nu va spune niciodată că o doare capul; şi nici nu va întreba de ce avem nevoie de ea la ora asta."

Analizând puterea literaturii, Oz a mai spus: „Darul pe care ni-l face literatura e că ne lasă să vedem secretele altora. Asta ne face cu un milimetru mai buni"; Pentru ca apoi să se întoarcă la propriul univers scriitoricesc: „În romanele pe care le scriu nu sunt altceva decât o muscă pe peretele unei familii. Când scriu, uneori,  mi-e milă de mine. Stau câte două ore ca să găsesc locul potrivit într-o frază pentru un cuvânt, dar nimeni nu observă că e pus unde trebuie. Observă doar dacă e plasat greşit. Aşa că muncesc pentru a trece neobservat."

"Darul pe care ni-l face literatura e că ne lasă să vedem secretele altora. Şi asta ne face cu un milimetru mai buni.''
Amos Oz scriitor

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare