Video 62 de ani de la moartea Mariei Tănase. Povestea tulburătoare a femeii care a cântat durerea unui neam și a fost numită „Păsărea Măiastră”
0Pe 22 iunie se împlinesc 62 de ani de la moartea Mariei Tănase, dar vocea ei încă răsună ca o doină veche, sfâșietoare și nemuritoare. Pentru unii, a fost doar o cântăreață de muzică populară. Pentru alții, un fenomen, o voce cu rădăcini în pământul românesc și aripi în cerul universal.
Dar pentru toți, Maria Tănase rămâne simbolul cântecului românesc autentic, o legendă care a ars intens și s-a stins prea devreme. Vocea ei nu a fost doar un cântec, ci o punte între inimi, o alinare a durerilor și o celebrare a speranței ce încă pulsează în sângele acestui neam.
Din Bucureștiul modest pe marile scene ale lumii
Maria Tănase s-a născut la 25 septembrie 1913, într-o familie simplă, dar cu o bogată tradiție populară. De mică, a fost atrasă de cântec și folclor, iar talentul său a fost remarcat rapid. În anii ’30, cu o voce unică, puternică și plină de emoție, a început să aducă pe scenele orașelor mari cântecul țărănesc, cucerind publicul prin autenticitate și pasiune.
Dar Maria nu a fost doar o cântăreață – a fost o forță a naturii. A purtat cântecul românesc la Paris, New York, Cairo sau Istanbul, făcându-l cunoscut lumii întregi. A sfidat convenții, a rupt tipare și a adus o nouă energie folclorului, păstrându-i esența și transformând-o într-un mesaj universal. Într-o vreme în care muzica populară era adesea redusă la simple dansuri de petrecere, ea a readus în prim-plan doina și balada, cu toate trăirile lor profunde.
Cum a murit Maria Tănase - O luptătoare până în ultima clipă
Viața Mariei Tănase nu a fost lipsită de încercări. Într-o perioadă marcată de regimuri autoritare și cenzură, a ales să rămână fidelă artei și poporului său, chiar dacă asta a însemnat sacrificii personale.
22 iunie 1963. Bucureștiul, toropit de vară, se oprește pentru o clipă. La ora 14:10, Maria Tănase se stinge din viață, la doar 49 de ani, într-un salon al Spitalului Fundeni. Avea cancer pulmonar în stadiu terminal, boală pe care a ascuns-o cu stoicism, continuând să urce pe scenă până când trupul nu a mai putut ține pasul cu sufletul.
Boala i-a fost descoperită târziu, în 1962, iar de atunci viața ei s-a transformat într-o cursă contracronometru. Cu toate acestea, nu și-a pierdut demnitatea. A refuzat mila, a urât compătimirea și, mai presus de orice, a iubit scena până în ultima clipă.
Într-un ultim gest de modestie și dragoste pentru popor, a cerut ca la înmormântarea ei să nu se plângă. Nicio jale, doar o fanfară militară și cântecele ei. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu din București.
La înmormântarea sa, transmisă în parte de Televiziunea Română, mii de oameni au umplut străzile, într-o tăcere apăsătoare. Imaginile alb-negru surprind cortegiul funerar și fanfara militară, exact cum a cerut artista în testamentul său: fără bocete, ci cu cântec și demnitate.
De ce era numită „Păsărea Măiastră” a neamului românesc
Nu întâmplător, Maria Tănase a fost supranumită „Păsărea Măiastră” – un titlu pe care l-a purtat cu o grație înnăscută, fără să-l ceară. Termenul vine din mitologia românească și simbolizează o ființă înaripată, cu glas vrăjit, capabilă să vindece sufletul prin cântec. Exact asta a fost și ea.
Pictorul Constantin Brâncuși i-a spus, fără ezitare, „Pasărea Măiastră a neamului românesc”, fiind fermecat de puterea hipnotică a glasului ei. Nu doar vocea – profundă, caldă, tăioasă când era nevoie – ci și interpretarea, trăirea, autenticitatea cu care spunea fiecare vers au făcut-o unică.
Într-o vreme în care folclorul era fie stilizat, fie minimalizat, Maria Tănase a dus doina, balada și cântecul de dor din cătunele Ardealului, Munteniei sau Olteniei direct pe marile scene ale lumii.
Dar „Păsărea Măiastră” nu era doar artistă. Era o forță. Era vocea românilor care sufereau, sperau, iubeau. A cântat despre dor, trădare, neputință și frumusețea vieții simple. Era o luptătoare care nu făcea compromisuri. A sfidat interdicții, regimuri, norme, și a plătit pentru asta cu sănătatea, cu liniștea și, poate, cu viața.
Glasul ei, profund și tăios, dar și interpretarea încărcată de emoție, au făcut-o unică și au transformat-o într-un mit.
Moștenirea care nu moare: melodiile care au făcut-o nemuritoare
Printre cele mai cunoscute cântece ale Mariei Tănase se numără „Ciuleandra”, „Mărie și Mărioară”, „Cine iubește și lasă”, „Pe lângă plopii fără soț”, „Mi-am pus busuioc în păr” și „Lume, lume”. Fiecare piesă era interpretată cu o intensitate aparte, îmbinând virtuozitatea tehnică, cu o emoție profundă, care pătrundea direct în sufletul ascultătorilor. Aceste melodii au devenit adevărate simboluri ale muzicii populare românești și continuă să fie ascultate cu aceeași pasiune și respect, la decenii după ce „Păsărea Măiastră” și-a înălțat ultima doină.
Astăzi, la 62 de ani de la moartea Mariei Tănase, cântecele ei încă se aud în case, pe scene și în suflete. E dovada că adevărata artă nu moare, ci renaște cu fiecare generație care o ascultă. Maria Tănase nu a fost doar o voce. A fost o revelație. O poveste. O pasăre rară, care a știut să zboare chiar și atunci când cerul era plin de nori.