Epistola sfâşietoare scrisă de Maria Tănase pe patul de moarte: „Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată”
0
Epistola scrisă în iunie 1963 este un adevărat poem în vers alb. Este adresată soţului ei, Clery Sachelarie, cu care a fost căsătorită timp de 13 ani. Maria Tănase a murit pe 22 iunie 1963, la numai 49 de ani, din cauza unui cancer la plămâni foarte agresiv pe care medicii l-au pus pe seama fumatului în exces.
Deşi au trecut aproape 56 de ani de la moartea marii artiste Maria Tănase, detaliile despre viaţa şi cariera ei trezesc în continuare emoţie, mai ales că multe dintre întâmplări au fost fie secrete bine păzite de cei care au cunoscut-o pe cântăreaţă, fie pentru că, după 1946, autorităţile comuniste a încercat să ţină sub control toate bârfele legate de excesele acesteia.
De altfel, deşi a trăit numai 49 de ani (a murit pe 22 iunie 1963, cu câteva luni înainte de a împlini 50 de ani), Maria Tănase a avut parte de o viaţă plină de lucruri absolut spectaculoase. A cântat pe scene mari, a fost prietenă cu artişti de talie mondială, iar viaţa ei amoroasă este parcă desprinsă dintr-un scenariu cinematografic.
Începuturile carierei
Născută la 25 septembrie 1913, în Bucureşti, în mahalaua Cărămidarilor (dintr-o mamă sibiancă şi un tată oltean), artista a debutat pe scenă de la o vârstă fragedă. La 14 ani deja cânta prin cârciumile bucureştene, iar la 16 ani (după ce concurează la Miss România) cunoaşte prima iubire: un doctor cu 20 de ani ma mare decât ea, de care se desparte după un avort care îi va răpi pentru totdeauna dreptul de a fi mamă.
La 18 ani se angajează la celebrul Teatru Cărăbuş. La 2 iunie debutează în revista Cărăbuş-Express (a lui N. Kiriţescu) cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase. În acelaşi an imprimă „Mansarda” (romanţă de Nello Manzatti) la casa de discuri „Lifa Record”, aceasta fiind prima imprimare a artistei.
În vara anului 1937 imprimă primele cântece populare la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu şi Harry Brauner, primele două fiind „Cine iubeşte şi lasă” şi „M-am jurat de mii de ori”, pe care le-a imprimat cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj.
Pe 20 februarie 1938 se produce debutul radiofonic al artistei, iar cariera eid evine fuliminantă. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeş, a susţinut live un program de cântece româneşti la emisiunea „Ora satului”: „M-am jurat de mii de ori”, „Şapte săptămâni din post”, „Ce-i mai dulce ca alviţa”, „Cine iubeşte şi lasă”, „Geaba mă mai duc acasă”, „Mărie şi Mărioară”, „Ţigăneasca”, „Când o fi la moartea mea”. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio şi ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal de Radio România.
Maria Tănase (în centru) FOTO fototeca Electrecord
În 1939 pleacă la Expoziţia Universală de la New York, unde cântă la inaugurarea oficială (5 mai), împreună cu orchestra lui Grigoraş Dinicu şi cu naistul Fănică Luca. Aici, Maria Tănase are ocazia să-i cunoască pe George Enescu şi pe Constantin Brâncuşi, iar cu acesta din urmă avea să trăiască o năbădăioasă poveste de dragoste.
Iubirea cu Brâncuşi
Relaţia cu năbădăi dintre „nea Costache” şi Maria a fost descrisă de Petre Pandrea în „Brâncuşi - Amintiri şi exegeze”. „Brâncuşi a cunoscut-o intim pe Maria Tănase. S-au întâlnit pe linia folclorului muzical, a inteligenţei şi a mondenităţi. S-au văzut prima dată la Paris. Era fatal ca să se întâlnească la o expoziţie din 1938, pe care o serveau sub diriguirea lui Dimitrie Gusti, să se împrietenească fulgerător, să se iubească, să se despartă cu invective din partea neichii Costache”, scrie Pandrea.
Se spune că Maria Tănase l-a idolatrizat pe Brâncuşi. Cum Maria nu-şi refuza poftele inimii, întâlnirea cu fascinanta personalitate a scuptorului nu se putea încheia altfel decât cu o relaţie amoroasă. Şi cum şi Brâncuşi avea un palmares bogat de aventuri, la vederea Mariei nu putea rămâne indiferent. „Când te ascult cum le zici, Marie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră!”, îi spunea sculptorul, Mariei, la începuturile relaţiei ce avea să se sfârţească după nici un an, cu mare scandal.
Interzisă de legionari
Spre sfârşitul anului 1940, Garda de Fier îi interzice Mariei Tănase să mai apară în public şi, din ordinul Ministerului Propagandei, au fost distruse toate discurile de patefon existente cu Maria Tănase în discoteca Radiodifuziunii, precum şi matriţele acestora de la casa de discuri Columbia, sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mişcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau şi o serie de intelectuali evrei sau democraţi.
După 1941 revine în forţă, iar cariera ei artistică va continua cu un suuces uriaş la public încă mai bine de două decenii. Susţinea câteva concertte live pe săptămână însă părea, în pragul aniversării a 50 de ani, stoarsă de puteri.
În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului, i se face rău pe scenă. Vocea i se frânge brusc. Este dusă la spital unde primeşte un diagnostic crâncen: are cancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Braia să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în Bucureşti, iar pe 22 iunie 1963 se stinge din viaţă la Spitalul Fundeni.
Ultima scrisoare
Cu câteva zile înainte să moară, cu ultimele puteri, Maria Tănase a scris o epistolă sfâşietoare către soţul ei Clery Sachelarie, cu care era căsătorită de 13 ani).
„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată”, scrie artista.
„Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa”, continuă mesajul.
„Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră. Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primăvară şi galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoţie : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagănă…”, se încheie sfâşietoarea scrisoare de adio.
Se încarcă comentariile...
