Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat

0
Publicat:

De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.

Cele mai ieftine destinații europene pentru un city break în 2024 Colaj

Dacă Vilnius este în acest an orașul cu cel mai bun preț pentru amatorii de city break-uri, costurile situându-se la mai puțin de jumătate în comparație cu alte 17 destinații turistice, România se află și ea în acest clasament european realizat în urma unui sondaj care a analizat 37 de orașe din Europa.

Sondajul a fost realizat de o instituție britanică, ce a comparat prețurile vacanțelor de tipul city break, atât în general, cât și pentru articole specifice, cum ar fi cazarea, masa și atracțiile culturale etc..

Top 10 este dominat de destinații est-europene, mare parte capitale de țări. Brașovul, singura destinație din acest clasament european al celor mai ieftine orașe s-a poziționat pe locul 15. 

Cum s-a realizat sondajul

Chiar dacă inflația a afectat pe toată lumea, călătoriile rămân pentru mulți, dintre cei care caută un răgaz de la stresul cotidian, o prioritate. Iar city break-urile reprezintă în continuare unul dintre cele mai eficiente moduri de a accesa cultura unei țări.

Înainte de vacanța de vară, the United Kingdom Post Office (o corporație publică a Departamentului pentru Afaceri și Comerț din Regatul Unit) și-a lansat Barometrul anual al costurilor urbane din fiecare oraș analizat, prezentând cele mai accesibile destinații europene pentru un city break.

Călătorii cu avionul Arhiva Adevărul

Pentru al 17-lea an consecutiv, Barometrul a preluat datele din zeci de orașe europene diferite și a analizat prețurile. Astfel a fost calculat costul mediu pentru un sejur de două nopți, în weekend, ținând cont de tarifele pentru o vizită la o atracție turistică patrimonială de top, un muzeu, un tur cu autobuzul turistic,i un card de călătorie pentru transportul public... Costurile cu mâncarea și băutura au variat de la o ceașcă obișnuită de cafea la filtru până la o cină cu trei feluri pentru două persoane, inclusiv vinul casei.

Informațiile acestui sondaj ar trebui să se dovedească utile celor care doresc să rezerve o vacanță ieftină ca destinație în această vară, plecând de la interesul în creștere pentru city break-uri.

Din datele obținute s-a constatat și că prețurile s-au redus în 60% dintre orașele analizate, datorită scăderilor semnificative ale costurilor la cazare de pe tot continentul.

Brașov România, alternativă mai ieftină decât București care rămâne în trend

Potrivit standardelor europene, Capitala României, București, are în continuare un cost urban destul de atractiv și competitiv pentru turiștii străini. Un alt oraș românesc, extrem de popular, l-a întrecut, însă, la această categorie - Brașov , considerat o alternativă mai ieftină pentru un city break.

Brașov a primit premiul special la Destinația Anului 2024 Foto Destinația Anului

„Brașovul este înconjurat de pitoreștii Munți Carpați. O telecabină până în Vârful Tâmpei costă doar 20 de lei (3,55 GBP - lire sterline - n.red.) pentru vederi aeriene ale acoperișurilor roșu- cărămiziu, în timp ce tour-operatorul local oferă un tur gratuit pe jos în fiecare dimineață, la ora 10,30, pornind de la fântână din Piața Sfatului. Luați delicatese locale kürtőskalács (un „tort sub formă de horn” acoperit cu zahăr) pentru a vă menține nivelul de energie de la taraba din apropiere”, sunt sfătuiți turiștii pentru a descoperi unul dintre cele mai frumoase orașe ale României.

În acest top destinații turistice se află an de an, atât pe plan național cât și internațional, și alte orașe ale României, precum Cluj Napoca ori Sibiu care a câștigat Marele Premiu la „Destinația Anului 2024”. La aceeași competiție, județul Brașov a obținut premiul special pentru șapte destinații câștigătoare.

Cea mai ieftină destinație turistică pentru un city-break

Capitala Lituaniei, Vilnius, obține, nu pentru prima dată, titlul pentru cel mai ieftin city break european. Se menține de câțiva ani în acest top orașe ieftine, chiar și pe prima poziție (2015, 2019, 2020 și 2024) datorită prețurilor mici la alimente, transport în comun și zboruri ieftine. 

Anul acesta a făcut rocadă cu Lisabona care acum se află pe poziția a doua în clasament. Potrivit sondajului realizat, un city-break în Vilnius, „unul dintre cele mai subestimate orașe din Europa de vizitat”,  ajunge la 275,05 de euro. Zona rurală dimprejur oferă priveliști epice asupra orașului. 

La polul opus s-a clasat Amsterdamul, care, pentru al doilea an consecutiv, oferă cel mai scump city-break din Europa dintre orașele analizate. Barometrul nu a luat în calcul și destinații precum Kiev-ul, afectat de Războiul din Ucraina, sau pe cele din Rusia. 

Vilnius Sursă foto Profimedia

Poziția a doua din clasament este ocupată, cum spuneam, de  Capitala Portugaliei, Lisabona, cu un cost total la 306,73 de euro, fiind unul dintre cele trei orașe din Europa de Vest care se află în „Top zece”.

Pe locul trei a urcat spectaculos Lille-Franța, șapte locuri față de 2023, datorită unei scăderi cu 30% a costurilor (323,63 de euro). Prețurile acestui oraș francez față de ce cele din Paris, dar și apropierea sa de Londra - la mai puțin 90 de minute cu trenul Eurostar - fac din Lille o destinație turistică extrem de atractivă. 

Alte destinații de top accesibile pentru buzunarul turiștilor

Poziția a patra din acest clasament este ocupată de un oraș din Polonia, singura țară care are două destinații pe primele 10 locuri. Este vorba despre Cracovia (324,31 de euro), urmată de capitalele Greciei - Atena (336,56 de euro), Letoniei - Riga (345,63 de euro), Ungariei - Budapesta (361,53 de euro), Slovaciei - Bratislava (367 de euro), Cehiei - Praga (370,32 de euro) și Poloniei - Varșovia (371,48 de euro).  

Pe următoarele poziții, regăsim pe lângă Brașov și destinații pentru un city-break ieftin regăsim precum: Istanbul - singura așezare de pe două continente - și Izmir ambele din Turcia, Tirana - Albania, Mostar - Bosnia și Herțegovina, Zagreb - Croația, Klagenfurt - Austria, Kaunas - Lituania, Berat - Albania, Sofia - Bulgaria și Tbilisi - Georgia.

Cele mai scumpe 10 orașe europene în 2024

Cele mai scumpe destinații turistice pentru un city-break în 2024 sunt următoarele orașe / capitale europene: Viena (640,20 de euro), Geneva (647,68 de euro), Oslo (656,61 de euro), Copenhaga (669,92 de euro), Dublin (673,10 de euro), Veneția (677,21 de euro), Helsinki (682,53 de euro), Edinburgh (700,52 de euro), Belfast (731,11 de euro), și Amsterdam (778,49 de euro). 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC