România, destinație de Halloween. Publicația Elle descrie itinerariul din Transilvania, de la Brașov, la Sibiu și la Mureș

0
Publicat:

Versiunea italiană a binecunoscutei publicații internaționale „Elle” a dedicat României un articol, la finele săptămânii trecute, ca o invitație adresată peninsularilor de a petrece Halloween-ul într-un loc extrem de tentant.

Pe urmele contelui Dracula în România de Halloween Colaj

Sub titlul „Călătorie în Transilvania, o regiune enigmatică învăluită în mister, la poalele Carpaților” - articolul reprezintă un itinerar pe urmele lui Dracula, printre orașe medievale, bastioane săsești și cetăți gotice legendare.

„Puteți petrece Halloween-ul la Castelul Contelui Dracula din Transilvania”, sună oferta prin care sunt atrași peninsularii printr-o invitație în scris, dar și video care cuprinde imagini din zonele vizate de turul prin Ardeal.  

Pe urmele lui Dracula - o „modalitate intrigantă de a petrece Ziua Tuturor Sfinților”

Transilvania, în imaginația obișnuită a copilăriei, era un tărâm misterios, întunecat și cețos, unde a trăit contele Dracula. Termenul Transilvania derivă din latină și înseamnă dincolo de pădure, așa că ceva umbros, dubios ne-a captat imaginația”, își îmbie jurnaliștii de la revista Elle cititorii. 

Apoi îl captează oferind detalii despre itinerariu: „Descoperirea acestor locuri și adâncirea în povestea legendei groaznicului conte Vlad, cunoscut mai mult sub numele de Dracula, poate fi o modalitate intrigantă de a petrece următoarea sărbătoare de Ziua Tuturor Sfinților (1 noiembrie - n.red.). Călătoria de descoperire a miticei Transilvania calcă pe urmele legendarului vampir și șerpuiește printre cetăți medievale, castele și biserici fortificate”.

Din orașul cu case care nu dorm, în locul natal al contelui Dracula

Micul itinerar pentru a descoperi și a afla mai multe despre „această regiune interesantă începe din Sibiu - fostă Capitală Culturală Europeană -, oraș medieval fortificat cu case care nu dorm, ale cărui baze au fost puse de sași în urmă cu aproape un mileniu.

Turul continuă prin Sighișora (Mureș) - „locul natal al contelui Dracula” - oraș inclus în patrimoniul mondial UNESCO, cu turnurile salee construite de vechile familii nobiliare, iar mai apoi prin Prejmer (Brașov) - localitate în care se află cea mai veche biserică fortificată din Transilvania, fondată din ordinul cavalerilor teutoni și inclusă de asemenea în patrimoniul UNESCO.

Sărbătoare care-și are originea într-un vechi festival celtic, Samhain, Halloweenul s-a răspândit abia în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi, în SUA, fiind sărbătorit an de an pe 31 octombrie (deși în unele țări data variază) și asociat cu o altă sărbătoare creștină din secolul al VIII-lea - Ziua Tuturor Sfinților (de unde și denumirea, în engleza veche „All-Hallows-Even” („evening”), - noaptea de dinainte de „All Hallows”).

Dat fiind caracterul special al acestei sărbători - simbolurile și obiectele artizanale asociate -, Halloween în România și-a găsit corespondent în ficțiunea gotică și horror - romanul „Dracula“ al lui Bram Stocker, de unde și ideea itinerariului propus de italienii de la „Elle”. Traseul nu este o noutate, fiind promovat an de an sub aceeași formă sau în forme asemănătoare, fiind una dintre cele mai interesante tururi de văzut în România. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată