Italienii vor să amendeze cu 200 de euro turiştii care ocupă cu noaptea-n cap cele mai bune locuri la plajă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Italia au de gând să aplice amenzi usturătoare turiştilor care vin să ocupe şezlonguri pe plajele publice folosind deja celebra metodă a prosopului care „marchează” teritoriul, lăsate de cu seara.

Operaţiunea intitulată de autorităţile italiene „Marea Sigură” este considerată necesară pe plajele pline de turişti, ocuparea locurilor devenind un fel de sport naţional în sezonul acesta. 

Cei care se grăbesc să-şi rezerve locurile bune la plajă lăsând prosoapele în urma lor de la primele ore ale dimineţii ar putea să plătească amenzi de 200 de euro, notează publicaţia britanică „The Guardian”.

Iniţiatorii programului „Marea Sigură” au declarat că obiceiul unor turişti de a ocupa cele mai bune locuri la plajă este nedrept faţă de alte persoane care vor să se relaxeze şi au decenţa să nu apeleze la un astfel de comportament. 

Weekend-ul trecut, poliţiştii care patrulează pe plajele din oraşul Livorno au confiscat 37 de şezlonguri, 30 de umbrele, prosoape şi chiar şi costume de baie pe care turiştii le folosiseră ca să-şi rezerve locurile ideale, în buza mării. 


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”