Cele mai frumoase staţiuni montane din Austria. Drumeţii la aer curat, în mijlocul unor peisaje de basm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concediul de vară nu trebuie petrecut neapărat cu burta în sus, la soare. Pentru cei care preferă plimbările în aer curat şi vor să admire peisaje montane superbe, dar să facă şi puţină mişcare, staţiunile din Austria sunt destinaţia perfectă. adevarul.ro vă spune care sunt câteva dintre cele mai frumoase staţiuni montane din Austria.

Lacuri cu apă limpede, aer tare de munte şi culmi montane ameţitoare. Iată cum îi întâmpină cele mai frumoase staţiuni montane din Austria pe turiştii care aleg să-şi petreacă aici concediu de vară. Este foarte posibil ca, încântaţi de aceste locuri, ei să revină şi la iarnă, când vor înlocui plimbările şi drumeţiile cu pârtiile de schi, scrie Austria.info.

Cele mai frumoase staţiuni montane din Austria. Hallstatt

Localitatea, situată în inima regiunii Salzkammergut, pe malul unui lac, este inclusă în patrimoniul UNESCO şi are o istorie de peste 4.500 de ani. Munţii Dachstein se înalţă în apropiere, la peste 3.000 de metri altitudine. Pe lângă drumeţii, turiştii pot vizita peşteri de gheaţă sau mine antice de sare, ori se pot relaxa pe malul lacului, admirând peisajul desprins parcă din basme.

Cele mai frumoase staţiuni montane din Austria. Innsbruck

Innsbruck are un farmec aparte, amintind de târgurile medievale de odinioară. Arhitectura oraşului este o combinaţie unică de vechi şi nou. Regiunea este ideală pentru drumeţii uşoare. Turiştii pot vizita satele din apropiere, pot merge cu telefericul pe Muntele Patscherkofe sau se pot plimba pe Cărarea Pinului, numită Zirbenweg, care trece prin mijlocul unei rezervaţii naturale.

Cele mai frumoase staţiuni montane din Austria. Seefeld

Pentru o privelişte care îţi taie respiraţia, mult soare şi aer curat, staţiunea Seefeld este o destinaţie obligatorie. Este situată pe un platou montan, la peste 1.000 de metri altitudine. Drumeţiile aici sunt foarte lejere, durează între jumătate de oră şi câteva ore, în funcţie de traseul ales. De asemenea, pot fi vizitate satele din zonă, pentru a cunoaşte farmecul stilului de viaţă tirolez.

Cele mai frumoase staţiuni montane din Austria. Valea Alpbach

Situată la doar 45 de minute de mers cu maşina de Innsbruck, valea este plină de sate cochete, cu bacoanele caselor pline de flori colorate, o imagine care cu siguranţă va rămâne în amintirea turiştilor. Casele sunt din bârne de lemn, iar acest sate sunt considerate printre cele mai frumoase din Europa. Turiştii pot face drumeţii pe cărări marcate, prin păduri şi pajişti de un farmec aparte.

Cele mai frumoase staţiuni montane din Austria. Regiunea Lacului Constance

Este o zonă foarte bună pentru plimbări şi drumeţii uşoare. De asemenea, există telescaun şi teleferic, pentru un acces mai uşor pe platourile montane. Cabanele din vârf de munte de aici oferă o mâncare tradiţională delicioasă. Lacul Constance, situat la o altitudine de 395 metri, este al treilea ca mărime din Europa Centrală, după Lacul Balaton şi Lacul Geneva, acoperind aproximativ 571 km pătraţi.

Cele mai frumoase staţiuni montane din Austria. Landul Salzburger

Lacurile de aici, înconjurate de munţi înalţi, sunt ideale pentru drumeţii şi sunt cunoscute în întreaga lume pentru frumuseţea lor deosebită. Turiştii se pot plimba pe malurile lacului sau pot merge cu o barcă. În apropiere se află Valea Saalach, cunoscută ca regiune foarte bună pentru drumeţii montane.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG