Video Ce faci cu 100 lei. Experimentul unor vloggeri străini în România VIDEO

0
Publicat:

Doi americani au demonstrat printr-un vlog ce se poate face în București, o capitală pe care au catalogat-o drept „incredibil de accesibilă și de distractivă”, cu un buget de 100 lei, adică puțin peste 20 de dolari.

Doi vloggeri americani, Sid și Max, au decis să lase ceea ce știau în urmă și să cutreiere lumea. Și au început cu Europa, iar România s-a aflat printre primele țări vizitate. Aici au realizat un experiment: ce poți cumpăra cu 100 de lei în București?

„Ați auzit de expresia <O altă zi, un alt dolar>, dar ce spuneți despre <O altă zi și un alt leu>?”, au aruncat provocarea cei doi americani.

Ei au menționat că în Chicago (cel mai mare oraș din statul Illinois și al treilea ca mărime din Statele Unite ale Americii, după New York și Los Angeles), acești bani le-ar fi ajuns doar pentru o cafea și un burrito.

Vloggeri americani fascinați de prețurile din România Foto capturi YouTube

De ce metroul din București este peste cel din Londra, Cincinnati sau Louisville

Turiștii străini și-au început ziua la o covrigărie, cu cele mai ieftine produse de patiserie care se pot cumpăra de la colț de stradă. Pentru un covrig și un ștrudel au plătit 3 lei. Apoi, în aventura lor prin București, în afara Centrului Vechi, a fost nevoie să apeleze la metrou, unul dintre cele mai ieftine mijloace de transport, care s-a dovedit a fi și prima evadare de acest gen.

Metroul bucureștean a fost catalogat însă peste cel din Cincinnati (Ohio), dar și din Louisville (Kentucky), în contextul în care Bucureștiul face parte din categoria orașelor mijlocii, ca mărime, în Europa: „Ar putea fi chiar și peste cel din Londra, pentru că este mult mai ieftin”.

Vloggerii americani s-au arătat uimiți de „sistemul robust” de transport în comun de sub pământ în comparație cu mărimea orașului.

Pentru două bilete au plătit 6 lei, dar au menționat că se poate și mai ieftin de atât dacă achiziționezi mai multe curse. Și au remarcat curățenia din stația metro, cât de „impecabil” arată, dar și cât de drăguț este locul.

Micul dejun în afara Centrului Vechi, pe placul americanilor

În căutarea unor oferte cât mai ieftine, în afara Centrului Vechi, s-au delectat cu două cafele (11 lei) și un mic dejun (14 lei) într-o cochetă cafenea, apoi au plecat la plimbare pe aleile din Herăstrău și Parcul Regele Mihai I.

Arcul de triumf - simbolul „micului Paris”

Și cum în apropiere se află și Arcul de Triumf, nu-l puteau rata, amintind că este construit după modelul originalului din Paris, dar la o scară mai mică, fiind unul dintre motivele pentru care pe vremuri Bucureștiului i se spunea „Micul Paris” sau „Parisul din est”.

Vloggerii străini în România au menționat însă despre monument că ar fi fost construit în 1883, din lemn, iar în varianta pe care o vedem astăzi după 1930.

Trebuie precizat că o serie de porți triumfale, ca edificii comemorative ale unor momente importante pentru istoria națională, au fost ridicate în repetate rânduri în București începând cu jumătatea secolului al XIX-lea. Cel de lemn, la care au făcut referire americanii a fost ridicat ad-hoc în 1878, dar ca toate celelalte a fost doar o construcție cu caracter temporar.

Arcul de Triumf inaugurat în 1922, sub coordonarea arhitectului Petre Antonescu, care s-a degradat rapid, a reprezentat baza actualului monument. Refacerea acestuia a durat până în 1936, fiind păstrată structura existentă de beton armat și îmbrăcate fațadele în piatră. 

Cât despre dimensiunile monumentului din București, comparativ cu ale celui din Paris, nu sunt la o treime, cum au menționat vloggerii, ci sunt de 27/26/16 metri, față de 50/45/22 metri.

Cât a costat cina delicioasă cu mici și pastramă în Centrul Vechi

Americanii au apreciat și numărul mare de parcuri din București, unde te poți retrage departe de tumultul de pe străzi.

Pe seară s-au întors în Centrul Vechi pentru a se bucura, la unul dintre localuri de aici, de o cină cu tipic românesc, din care nu au lipsit micii și pastrama (50 de lei), iar la final s-au delectat cu un desert luat tot de la colț de stradă: clătite cu diverse umpluturi pentru care au plătit 15 lei. Iar după toată aventura au mai rămas în buzunar cu câte un leu, fiecare.

La final, au recunoscut că dacă ar trebui să repete experiența, ar lua-o de la capăt de 100 de ori - doar pentru a demonstra că au descoperit în București „miracolul prețurilor uimitoare”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG