Sezon istoric pentru fotbalul românesc în Europa: CFR şi Steaua au reuşit o performanţă unică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steliştii au făcut un sezon formidabil şi în Europa, după parcursul excelent din campionat

După ani de zile în care formaţiile din Liga I ne-au obişnuit cu eşecuri pe bandă, în actuala stagiune, clujenii şi roş-albaştrii au izbutit un record fantastic.

CFR Cluj şi-a încheiat aventura în grupele Ligii Campionilor cu zece puncte. Astfel, gruparea din Gruia a doborât precedentul record românesc, stabilit de Unirea Urziceni, în sezonul 2009-2010. 

La o zi după performanţa ardelenilor, a venit rândul Stelei să reuşească calificarea în primăvara europeană a Ligii Europa, după acumularea unui număr record de puncte, 11!

Din 2009-2010, de când Liga Campionilor şi Liga Europa sunt organizate în actualul format, nu s-a mai întâmplat ca două cluburi româneşti să câştige atât de multe puncte într-o singură stagiune.

Nici „UEFAntasticii“ n-au luat aşa de multe puncte

În sezonul 2009-2010, România a acumulat mai multe puncte decât acum, 26. 

Totuşi, cele 21 de puncte adunate acum de CFR şi de Steaua cântăresc mai greu, fiindcă vorbim de doar două echipe, pe când, în 2009-2010, cele 26 de puncte au fost câştigate de cinci formaţii: Urziceni (Liga Campionilor), Poli Timişoara, Dinamo, Steaua şi CFR Cluj (Liga Europa). 

Nici măcar în stagiunea 2005-2006, când Rapid şi Steaua s-au întâlnit în sferturile Cupei UEFA, iar roş-albaştrii au ajuns, ulterior, până în semifinale, n-am acumulat mai multe puncte ca acum. Atunci, „UEFAntasticii“ Steaua (8 puncte) şi Rapid (9 puncte) s-au aflat în grupele Cupei UEFA, alături de Dinamo (4 puncte).

ECHIPELE ROMÂNEŞTI ÎN EUROPA ÎN ULTIMII ANI

Sezon Liga Campionilor Liga Europa

2012-2013 CFR Cluj = 10p Steaua = 11p

2011-2012 Oţelul Galaţi = 0p Rapid = 3p, Steaua = 8p

2010-2011 CFR Cluj = 4p Steaua = 6p

2009-2010 Urziceni = 8p Poli Timişoara = 5p, Dinamo = 6p, Steaua = 4p, CFR = 3p

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”