Rednic a anunţat că nu are de gând să plece de la Dinamo după înfrângerea cu Clinceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Rednic

Mircea Rednic, supărat pe jucători, a declarat după meciul cu Academica Clinceni, pierdut cu scorul de 0-1, că nu părăseşte echipa din Ştefan cel Mare, ci că o parte din fotbalişti trebuie să plece.

“Fotbalul se joacă pe goluri. Am făcut o repriză foarte bună, dar nici cu poarta goală nu am fost în stare să înscriem. Ei au avut un singur corner în prima repriză şi au înscris. Am jucat, am dominat jocul, dar nu e suficient. Noi trebuie să avem 20 de ocazii ca să înscriem un gol. Echipa ajunge până în faţa porţii dar trebuie să o bage în poartă. Sunt aceiaşi jucători, nu vreau să dau vina pe nimeni, dar nici pe ei nu pot, poate asta e maxim ce pot să dea. Multe reproşuri n-am ce să le fac. Le-am zis să fie pozitivi între ei. Tot felul de reproşuri între ei, unu-i mai deştept ca altul... Eu încerc cât pot şi tot timpul le explic: ‘Dacă nu jucaţi pentru echipă şi în echipă o să fie greu’. Le-am spus: ’Trebuie să fiţi uniţi, nu să fiţi grupuleţe, că se vede la meci’. Nu plec. Ei trebuie să înţeleagă că au plecat antrenori, mai vine şi rândul lor să plece. De ce să plece antrenorul? Antrenorul ce să facă? Ai poarta goală şi tu dai din alunecare. Unii cred că se mulţumesc că sunt la Dinamo şi restul nu-i interesează”, a spus Rednic, negru de supărare, la finalul meciului.

Formaţia Academica Clinceni, ultima clasată în Liga 1, a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (Patriche ’33), echipa Dinamo, ocupanta penultimului loc.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie